Energie

Producătorul de medicamente Zentiva România a instalat panouri fotovoltaice la fabrica Labormed Pharma din Bucureşti, în baza unui parteneriat cu Electrica Furnizare

Producătorul de medicamente Zentiva România a instalat...

Autor: Roxana Rosu

29.11.2022, 15:12 246

Producătorul de medicamente Zentiva România a instalat panouri fotovoltaice la fabrica Labormed Pharma din Bucureşti, în baza unui parteneriat cu Electrica Furnizare, cele 372 de module fotovoltaice urmând să acopere o parte din consumul de energie electrică al unităţii de producţie şi să ajute la reducerea emisiilor de CO2 cu 50 de tone pe an.

„Electrica Furnizare îşi continuă extinderea parteneriatelor în piaţa soluţiilor şi serviciilor energetice, urmărind o contribuţie constantă la dezvoltarea sustenabilă a tuturor industriilor din România. Suntem o companie reprezentativă pentru industria energetică la nivel naţional, fiind interesaţi de susţinerea tranziţiei către energia axată pe sursele regenerabile care implică emisii reduse de carbon. Suntem bucuroşi de alegerea făcută de partenerul nostru, Zentiva România, parte a grupului farmaceutic internaţional Zentiva, privind implementarea unui proiect la cheie care va produce energie verde şi va reduce costurile operaţionale. Ne propunem extinderea acestui parteneriat prin dezvoltarea de produse şi concepte noi în zona operaţională, astfel încât să continuăm contribuţia la dezvoltarea sustenabilă a partenerilor noştri”, a declarat Iulian Matei, directorul Departamentului Clienţi Cheie Electrica Furnizare.

Montarea celor 372 de module fotovoltaice de 540Wp s-a realizat pe acoperişul unităţii de producţie şi depozitare din Bucureşti a Labormed Pharma, puterea instalată fiind de 200 kW.

„Propria capacitate de producţie de energie pe care o inaugurăm se înscrie în angajamentul Grupului Zentiva de a obţine neutralitatea emisiilor de carbon până în 2030. Investiţia realizată contribuie în mod direct la obiectivele operaţionale de reducere a emisiilor de carbon şi de obţinere a energiei din surse regenerabile. În mod practic şi măsurabil, sistemul instalat ne va ajuta să reducem cu 50 de tone emisiile de CO2 la fabrica Labormed”, a declarat Margareta Tănase, Director Operaţiuni Industriale Zentiva România.

Zentiva, parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa, are două fabrici la Bucureşti: fabrica Zentiva care funcţionează neîntrerupt de la inaugurarea sa din 1962 şi noua fabrică Labormed.

Grupul deţine unităţi de producţie la Bucureşti, Praga şi Ankleshwar. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO