Energie

Radiografia economiei prahovene: Industria de petrol şi gaze reprezintă 17,8% din economia judeţului Prahova

Radiografia economiei prahovene: Industria de petrol şi...

Autor: Daniel Lazar

07.01.2023, 10:00 710

Industria de petrol şi gaze este principalul sector al economiei judeţului Prahova, cele 685 de firme înregistrate cu acest domeniu de activitate având o cifră totală de afaceri de 2,2 miliarde de euro (17,8% din totalul judeţului), arată un studiu al Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.

Firmele prahovene au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală de 36,72 miliarde lei (7,74 miliarde euro), adică 3,47% din PIB-ul României, ceea ce plasează judeţul Prahova pe locul 9 la nivel naţional, după Bucureşti, Cluj, Timiş, Braşov, Constanţa, Ilfov, Sibiu şi Alba.

În Prahova sunt 47.945 de firme active (3% din numărul total la nivel national), dintre care 12.773 persoane fizice autorizate şi 35.172 persoane juridice. Structura economică a judeţului, pe principalele domenii de activitate, conform bilanţului la 31 decembrie 2021, este următoarea: comerţ 48,18%, industrie 28%, servicii 12,66%, construcţii 7,18%, agricultură 2,22%, turism 1,11%, cercetare-dezvoltare-high tech   0,58%.

În primele 9 luni ale anului 2022, la Oficiul Naţional Registrul Comerţului s-au înregistrat 3.965 agenţi economici, din care 2969 societăţi comerciale, s-au dizolvat 1.083 de firme şi au fost suspendate 351 de firme, alte 166 intrând în insolvenţă.

În prezent, în judeţ sunt 186.668 salariaţi, 141.482 lucrând în societăţi comerciale, iar rata şomajului este de 2,17%, ceea ce plasează Prahova pe locul 9 în rândul judeţelor cu cea mai mică rată a şomajului, după Timiş, municipiul Bucureşti, Cluj, Bihor, Arad, Maramureş, Sibiu şi Braşov. Câştigul salarial mediu nominal net este de 3.446 lei (743 euro).

Prahova asigură circa 4% din exportul României, judeţul situându-se pe locul 9 la nivel naţional după municipiul Bucureşti, Timiş, Argeş, Braşov, Ilfov, Dolj, Sibiu şi Arad. Principalii parteneri pentru activitatea de export sunt Italia (19%), Germania (12,5%), Franţa (7%), Marea Britanie (6%), Republica Moldova (4,5%). Potrivt INS, principalele grupe de produse exportate de cele 296 de firme prahovene sunt maşini, aparate, echipamente electrice (35%), produse alimentare, băuturi, tutun (16,7%), produse minerale (11%), produse chimice (11%), produse textile şi confecţii (6,3%).

În ceea ce priveşte importul, principalele ramuri de activitate sunt maşini, aparate, echipamente electrice (19,1%), produse alimentare, băuturi, tutun (17,8%), produse minerale (14,1%), produse vegetale (9,3%), animale vii şi produse animale (9,1%), materiale plastice, cauciuc şi produse din acestea (8,4%), produse chimice (5,6%), materiale textile şi articole din acestea (4,3%), hârtie, carton şi articole din acestea (2,7%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO