Actuala situatie din lumea petrolului ridica niste intrebari legate de nevoi si interese.Dincolo de factori geo-politici si de siguranta, teoretic in formarea preturilor ar trebui sa se tina cont de cerere si oferta. Dar cum petrolul a devenit factor de presiune si siguranta pentru natiuni, implicarea grupurilor financiare si a bancilor formeaza o tensiune suplimentara, pur legata de profit asupra acestui produs.
Interesante sunt si urmatoarele aspecte:de ce companiile din domeniu,oriunde in aceasta lume,sunt printre cele,daca nu cele, mai profitabile?de ce cand 80% din cererea mondiala poate fi acoperita din zona araba,la un cost de extractie de cca 10-12 usd/baril, petrolul,chiar si printr-un contrabalans cu restul de 20% obtinut ceva mai scump,s-a putut tranzactiona pentru cativa ani buni la in jur de 100 usd/baril?
O marja trebuie sa recunoastem,mai mult decat consistenta si care face legatura intre cele doua aspecte.
Doar evocarea acestor doua aspecte ne duce catre alt punct discutabil:in aceste conditii,piata este libera,corecta si functionala? Se stie ca o reglementare globala a inceput in 1928,prin pactul de la Achnacarry si care a consfintit o intelegere intre cei trei producatori mondiali majori din acest moment,pact care nu avea legatura cu costurile ci doar cu preturile de vanzare!Marja s-a format prin consens si nu pe cerere si oferta,nici macar pe bursa.
Ce se intimpla azi? Pe urmele pactului evocat si cu transformarile ce au urmat,rolul companiilor a fost preluat de natiuni si de banci/grupuri financiare,desi s-a mai desprins o intrebare esentiala:statele/natiunile sunt instrumentele politicilor companiilor sau invers?!
Arabia Saudita, Venezuela, Nigeria, Mexic,Norvegia,Iran sunt natiuni jucatoare pentru ca implicarea statului este majora in politici si companii, tinind cont ca pentru bugetul national veniturile din petrol sunt decisive si impun de multe ori o orientare de stanga.SUA si UK merg pe principiile pietei si de neimplicare a statului.Rusia si China,balanseaza deseori intre aceste doua situatii trebuind a gestiona mari teritorii sau populatii.Pe cerere si consum se poate creea dependenta care poate duce la insecuritate sau pierdere de suveranitate.
Cerere,oferta,nevoi,profit,toate acestea inseamna bani.Cu plus sau cu minus,prin travaliu sau speculativ.Aici intervin grupurile financiare care sunt gata sa arunce in aceasta piata bani virtuali(vezi in cazul crizei din 2008,prime si supra-prime) si care la scadente sa ceara si uneori sa primeasca bani reali.
De fapt, marea intrebare este cat costa un baril de titei azi,strict din punct de vedere economic,intr-o viziune globala. Si astfel plecam,strict pe cerere si oferta, de la titeiul produs cel mai ieftin si care poate acoperi ca volum,asa cum am evocat mai sus,80% din cerere. Deci la cei 12 usd/baril, adaugam ca o medie pentru contra balans inca un 20% si ajungem la 14 usd/baril,la care adaugam cheltuieli de stocare/depozitare(inclusiv stocuri de siguranta),transport,plus un coeficient de transfer(mai ales ca timp),pentru traseul upstream-downstream.
La consumul actual mondial,acest lucru mai reprezinta 1,5-2 usd/baril. Concluzionand,fara marja,titeiul poate pleca catre rafinarii la cca 16 usd,un fel de breakeven la nivel mondial in configuratia actuala. Pe chestiune strict de volum si costuri,un titei tranzactionat la 25-30 usd,cu o reglare usoara a supra-aprovizionarii,aduce o marja interesanta pe unitatea de produs,intre 70-90% brut,marja care permite si un procent decent pentru investitii si retehnologizare.
Daca discutam si despre securitatea energetica a unor natiuni,care au resurse,dar care au costul de exploatare mult mai ridicat,si acest lucru se poate cuantifica printr-un alt procent adaugat la pretul de productie fara marja,global vorbind,astfel ca pretul titeiului,intrand in sfera geo-politicului poate merge astfel catre 35-40 usd/baril,chiar 40 daca discutam si de factorii speculativi sau de insecuritati locale(Libia,Irak,Yemen).
Volatilitatea actuala este generata si de nearmonizarea dintre cele trei tabere evocate mai sus(natiuni,companii majore,grupurile financiare) plus amenintarea noilor tehnologii. De fapt,ca un corolar,toata lumea din domeniu pierde la un pret de sub 25 usd/baril si fundamental se cauta valoarea la care,cel putin pe un interval predictibil,se poate realiza acea armonizare de interese obiective si subiective.Preturile vor mai putea scadea sub acea valoare de 25 usd/baril,dar echilibrul global va balansa destul de rapid pentru a tine sistemul functional.
Radu Mircescu este directorul general şi principalul acţionar al Gasoil Group, un grup de firme de servicii la sondă
