Energie

Războiul gazelor: Putin a ordonat personal ca ţările neprietenoase să îşi plătească gazele în ruble începând de la 1 aprilie. În caz contrar, nu se va mai face nicio livrare. Parisul şi Berlinul resping categoric această modalitate de plată. Pe bursă, preţul la gaze creşte

Războiul gazelor: Putin a ordonat personal ca ţările...

Autor: Ştefan Stan

31.03.2022, 16:48 1394

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că a semnat personal un decret potrivit căruia cumpărătorii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc de la 1 aprilie, iar contractele vor fi oprite dacă aceste plăţi nu vor fi efectuate, scrie Reuters. 

"Pentru a cumpăra gaze naturale ruseşti, ei trebuie să deschidă conturi în ruble în bănci ruseşti. Din aceste conturi se vor face plăţile pentru gazul livrat începând de mâine", a declarat Putin în declaraţii televizate.

"Dacă astfel de plăţi nu vor fi efectuate, vom considera acest lucru o neplată din partea cumpărătorilor, cu toate consecinţele care decurg de aici. Nimeni nu ne vinde nimic pe gratis şi nici noi nu vom face acte de caritate - adică contractele existente vor fi oprite."

Decizia lui Putin de a impune plata în ruble pentru gaz a impulsionat moneda rusă, care a scăzut la minime istorice când Occidentul a aplicat sancţiuni radicale după ce şi-a trimis armata în Ucraina, la 24 februarie.

Dar companiile şi guvernele occidentale au respins această măsură ca pe o încălcare a contractelor existente, care sunt stabilite în euro sau dolari.

Putin a declarat că schimbarea a fost menită să consolideze suveranitatea Rusiei şi că aceasta îşi va respecta obligaţiile în toate contractele. Rusia furnizează aproximativ o treime din gazul european.

Preţul gazelor pe bursa europeană creşte la 1395 dolari pe mia de metri cubi, pe fondul declaraţiilor lui Putin.