Reţele Electrice România, compania de distribuţie a energiei electrice din grupul PPC, a lansat prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o licitaţie cu o valoare maximă estimată la 156,4 mil. lei, fără TVA, pentru achiziţia de autovehicule cu platformă de lucru la înălţime, care vor fi utilizate de echipele de intervenţie din Muntenia, Banat şi Dobrogea.
Procedura vizează cinci tipuri de autovehicule cu platforme care permit lucrul la înălţimi cuprinse între 11 şi 37 de metri.
„Aceste autovehicule cu platformă de lucru la înălţime, împreună cu serviciile de instruire şi mentenanţă, permit echipelor noastre din întreaga reţea să intervină rapid şi în condiţii de siguranţă, ceea ce înseamnă întreruperi mai puţine şi mai scurte pentru clienţi”, spune Mihai Peşte, director general al Reţele Electrice România.
Autospecialele vor fi distribuite echipelor operaţionale din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Giurgiu, Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa şi vor fi folosite atât pentru lucrări programate, cât şi pentru intervenţii în cazul avariilor din reţea.
Contractul nu vizează doar achiziţia autovehiculelor, ci include şi instruirea personalului, precum şi servicii de mentenanţă periodică şi corectivă, piese de schimb, consumabile şi manoperă. Serviciile vor acoperi perioada de garanţie de 36 de luni şi perioada de postgaranţie.
Procedura este de tip licitaţie deschisă, cu etapă finală de licitaţie electronică, şi se va finaliza prin încheierea unui acord-cadru cu o durată de cinci ani, cu contracte subsecvente anuale.
Reţele Electrice România operează circa 136.000 de kilometri de reţele de distribuţie în Muntenia, inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea, acoperind aproximativ o treime din piaţa locală de distribuţie a energiei electrice. Infrastructura operată de companie include 293 de staţii de transformare şi peste 26.000 de posturi de transformare.