Energie

Revenirea cererii de energie a susţinut producţia locală. România a trimis pe pieţele din regiune electricitate în valoare de aproape 300 mil. euro

Autor: Roxana Petrescu

29.01.2016, 17:40 1597

Dacă în 2014 exportul de energie a dus producţia la cel mai înalt nivel din 2003 încoace, anul trecut revenirea cererii locale i-a ajutat pe producători în contextul în care apetitul regiunii pentru electricitatea românească a fost mai domol.

Potrivit datelor publicate de Re­ţeaua Europeană a Opera­torilor de Sisteme de Transport de Energie (ENTSO-E), anul trecut producţia de energie din România a crescut cu circa 1,7%, până la 61,6 TWh, acesta fiind cel mai înalt nivel înregistrat din 2003, ultimul pentru care există statistici europene pentru piaţa locală.

Dacă în 2014 producţia de energie crescuse pe fondul unei evoluţii de excepţie a exporturilor, anul acesta cererea internă a fost cea care a făcut termocentralele şi hidro­centralele să meargă din plin.

De exemplu, în 2014 România a reuşit să exporte peste graniţă cu 80% mai multă energie decât în 2013 datorită unui context regional favorabil. Motivele care au stat la baza acestei creşteri au fost conjuncturale.

De exemplu, în prima parte din 2014 ener­gia produsă în România a echilibrat defi­citul provocat de o avarie la o centrală elec­trică pe cărbune din Bulgaria, în timp ce expor­turile către Serbia au atins un vârf la mijlo­cul lunii mai, când inundaţiile pro­vocate de ploi abundente au tăiat alimen­tarea cu energie a unor localităţi şi au deter­mi­nat închiderea unor termocentrale şi hidro­centrale sârbeşti.

Aceste evenimente nu s-au repetat şi anul trecut, dar în ciuda acestui lucru exporturile de energie s-au conservat la un nivel aproape constant, scăderea, în volume, fiind de numai 4%.

Pornind de la preţurile spot publicate de bursa de energie OPCOM, rezultă că anul trecut România a trimis peste graniţe energie în valoare de circa 300 de milioane de euro, principalele destinaţii fiind Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Consumul intern a bifat însă o creştere de 2,7%, potrivit datelor ENTSO-E, o bună parte din această evoluţie datorându-se re­ve­nirii cererii din sectorul industrial.

De altfel, oamenii din domeniu cred că şi anul acesta cererea de energie va creşte cu circa 2%.

Şi în ceea ce priveşte preţurile la energie, oamenii din piaţă se aşteaptă la o evoluţie stabilă, după ce şi în 2014 şi în 2015 referinţa de preţ din piaţa spot a gravitat în jurul valorii de 35 de euro/MWh.

AFACERI DE LA ZERO