România a realizat anul trecut primele exporturi de gaze naturale, care au fost pur virtuale în absenţa posibilităţii tehnice de a trimite gaze către Ungaria prin interconectorul Arad-Szeged. Trei companii de comerţ cu energie au vândut în perioada iulie-septembrie 2013, printr-o procedură numită swap, o cantitate de gaze care la preţul local valora 4 milioane de euro, dar al cărei preţ pe piaţa ungară era de aproape trei ori mai mare.
Cantitatea tranzacţionată anul trecut a fost de 28 milioane de metri cubi, echivalent cu circa 0,32% din consumul naţional de gaze al României în primele nouă luni de anul trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Gazul nu a trecut fizic prin conducte din România către Ungaria, ci a fost consemnat ca o tranzacţie pur financiară, printr-un acord swap, a explicat Dumitru Chisăliţă, specialist în petrol şi gaze.