Energie

Românii plătesc dublu energia electrică faţă de francezi, raportat la puterea de cumpărare

Românii plătesc dublu energia electrică faţă de francezi, raportat la puterea de cumpărare (Imagine: Shutterstock)

Autor: Mediafax

25.05.2012, 14:37 699

Preţul energiei electrice plătit de populaţia din România, raportat la puterea de cumpărare, este peste media UE, aproape dublu faţă de nivelul din Franţa, apropiat de cotele din Danemarca sau Germania şi mai ridicat decât în Austria sau Olanda, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat.

Raportată la nivelul de trai (ajustată la puterea de cumpărare), suma plătită de români este cu 14% mai mare decât media UE şi de aproape două ori peste nivelurile din Franţa sau Finlanda, reiese din datele Eurostat.

Totodată, tariful la electricitate din România raportat la puterea de cumpărare este cu 19% mai ridicat decât cel suportat de austrieci, respectiv cu 24% peste cel din Olanda şi se apropie de cotele din Danemarca sau Germania.

Ponderea costurilor cu energia electrică în bugetul românilor este de asemenea cu circa 33% mai ridicată faţă de costurile din Marea Britanie sau Suedia.

În valoare nominală populaţia din România plăteşte unul dintre cele mai reduse tarife din UE pentru energia electrică, de 46,6 lei, sau 10,9 euro pe 100 kWh. Numai bulgarii achită un preţ mai mic, de 17,1 leva, sau 8,7 euro pe 100 kWh.

Media UE este de 18,4 euro pe 100 kWh. Datele se referă la tarifele din a doua jumătate a anului trecut.

Pentru gaze naturale, preţul plătit de populaţia din România este cel mai mic din UE atât în valoare nominală, cât şi după ajustarea la puterea de cumpărare.

Astfel, românii plătesc 11,9 lei, sau 2,8 euro, pe 100 kWh de gaze naturale, faţă de 6,4 euro în medie la nivelul UE. Cel mai apropiat preţ de cel din România se regăseşte în Estonia, unde preţul mediu al gazelor plătit de populaţie este de 4,4 euro pe 100 kWh.

Ajustat la puterea de cumpărare, preţul plătit de români se apropie de media UE, însă nu o depăşeşte, şi rămâne cel mai mic din blocul comunitar.

Statul român s-a angajat faţă de FMI să continue în următorii ani liberalizarea preţurilor la energie şi gaze naturale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO