• Leu / EUR4.8849
  • Leu / GBP5.8119
  • Leu / USD4.8018
Energie

Rompetrol Rafinare a finalizat lucrările de revizie la Petromidia Navodări şi Vega Ploieşti, estimate la circa 30 mil. dolari. Instalaţia de la Petromidia afectată de incendiul din 2021 a fost reparată

Rompetrol Rafinare a finalizat lucrările de revizie la Petromidia Navodări şi Vega Ploieşti, estimate la circa 30 mil. dolari. Instalaţia de la Petromidia afectată de incendiul din 2021 a fost reparată

Autor: Roxana Rosu

04.04.2022, 14:49 279

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a finalizat  lucrările de revizie la rafinăriile Petromidia Navodări şi Vega Ploieşti, estimate la circa 30 milioane dolari, şi a început procedurile de repornire a unităţilor de producţie, se arată într-un comunicat al companiei.

Oprirea tehnologică reprezintă cel mai important proiect prevăzut în planurile de investiţii ale Rompetrol Rafinare, pentru anul 2022.

Cele două rafinării vor intra etapizat în fluxurile tehnologice şi vor ajunge la capacitate în aproximativ o săptămână.

„În prezent, unităţile de producţie din România ale Grupului au stocuri suficiente de materii prime pentru repornirea şi atingerea cât mai rapidă a capacităţilor optime de procesare. Grupul asigură aprovizionarea rafinăriei Petromidia cu ţiţei din Kazahstan (Ural, CPC), pe traseul zăcămintelor petrolifere din Kazahstan - porturile Novorossiysk şi Midia de la Marea Neagră - parcul de rezervoare al rafinăriei Petromidia, fiind, în acelaşi timp, un factor de stabilitate în livrarea de produse petroliere în regiunea Mării Negre”, a declarat Yedil Utekov, Chief Officer Production and Industrial Services în cadrul KMG International.

Pe durata reviziei, compania a continuat livrările de produse petroliere, din stocuri proprii şi cu sprijinul Diviziei de Trading a Grupului KMG International.

„Oprirea tehnologică susţine obiectivul companiei de continuare şi dezvoltare a activităţilor de producţie la cele mai înalte standarde de performanţă şi siguranţă, iar prin investiţiile realizate, ne consolidăm poziţia de companie responsabilă, implicată în susţinerea sectorului energetic din România şi a aportului la economia naţională”, a declarat Felix Crudu-Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

Lucrările de revizie au fost derulate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMGI (Rompetrol), alături de alte 25 de companii din România, fiind implicaţi 2.000 de oameni.

Marea majoritate a materialelor şi componentelor folosite pentru lucrările efectuate în cadrul reviziei provin din România.  

Compania a finalizat în această perioadă şi reabilitarea instalaţiei de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM) de la Petromidia, afectată în urma incidentului tehnic de anul trecut. Instalaţia este, în prezent, în teste şi urmează să reintre în fluxul operaţional în perioada următoare. Rompetrol Rafinare intenţionează să proceseze un total de 5,66 milioane de tone de materii prime, în rafinăria Petromidia, în 2022. Din estimările specialiştilor companiei, cu acest volum prevăzut, se pot obţine 1,2 milioane de tone de benzine, respectiv 2,7 milioane de tone de motorine.

Concomitent cu procedurile de repornire a proceselor operaţionale din Petromidia Năvodari, au fost reluate şi operaţiunile tehnologice din rafinăria Vega Ploieşti, unic producător intern de bitum şi hexan. În rafinăria Vega, au fost realizate lucrări de verificare şi recertificare a instalaţiilor existente.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8849
Diferență: 0,0369
Ieri: 4.8831
Azi: 4.8018
Diferență: -0,328
Ieri: 4.8176
Azi: 5.8119
Diferență: 0,3159
Ieri: 5.7936
Azi: 5.0503
Diferență: -0,3984
Ieri: 5.0705