Consumul record de energie a generat preţuri uimitoare pe platforma spot a bursei de energie OPCOM, electricitatea pentru ziua de mâine fiind tranzacţionată la un nivel de 441,5 lei pe MWh (circa 100 de euro). În urmă cu două săptămâni de exemplu, energia se tranzacţiona la 187 de lei/MWh.
Iarna acestui an a dus un consum record de energie electrică, un astfel de nivel nemaifiind atins de la Revoluţie, după cum au declarat specialiştii din domeniu. În acest context, pentru a pregăti sistemul energetic Transelectrica a notificat Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) cu privire la iminenţa unei situaţii de criză în funcţionarea SEN (sistemul energetic naţional). Mai departe, prin intermediul unei hotărâri de guvern, Transelectrica a devenit autoritatea supremă în sector, având mână liberă privind închiderea unor mari consumatori sau limitarea exporturilor, totul pentru alimentarea în condiţii de siguranţă a consumatorilor casnici. Măsurile au fost luate la finalul săptămânii trecute.
Această creştere de preţ este o bucurie pentru producători, dar s-a transformat într-o dramă pentru traderii care se bazau pe piaţa spot pentru realizarea “coşurilor” de energie pentru clienţi.