SUA, cea mai mare economie a lumii, au redevenit o putere petrolieră. De aceea au nevoie de clienţi şi mai ales de controlul preţurilor. „Mecanismul cheie prin care şocurile petroliere afectează economia este perturbarea cheltuielilor consumatorilor şi firmelor cu alte produse“

14 aug 2018 Autor: Bogdan Cojocaru

Preşedintele american Donald Trump prezentând o listă cu vânzări de armament la o întâlnire cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, unul din jucătorii-cheie de pe piaţa mondială a petrolului

În urmă cu trei ani, când lumea era încă în faza de recuperare după marea criză financiară, nu au fost puţini cei care promovau ideea că vine apocalipsa industriei americane a şistului. În prezent, când marile economii ale lumii galopează sănătoase, SUA nu doar că produc mai mult petrol ca niciodată, dar şi exportă ţiţei şi gaze naturale în cantităţi record, spre neliniştea Rusiei şi a membrilor OPEC.

SUA, până nu demult cel mai mare consumator de petrol din lume, este pe cale să devină o economie a petrolului, după cum scrie Bloomberg. Washingtonul îşi netezeşte acest drum prin politica sa externă: embargo petrolier aplicat Iranului şi eforturi pentru a convinge statele Uniunii Europene să cumpere mai multe gaze naturale lichefiate (GNL) aduse din America. Ce-i mai trebuie Americii să se bucure de noul statut este constanţa preţurilor. Iar Washingtonul va încerca să o obţină.

Când preşedintele american Donald Trump a promis, anul trecut, într-un discurs în Polonia, că va majora exporturile de gaze americane în Europa, mulţimea a aplaudat încântată, notează Financial Times. Gazele americane ar reprezenta o provocare la adresa supremaţiei gazelor ruseşti în regiune. De atunci, Polonia, o ţară care încearcă activ  să-şi reducă dependenţa de gazele ruseşti, a primit câteva încărcături de GNL americane, iar Trump şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker au convenit majorarea exporturilor de gaze americane în Europa. Într-un comunicat recent al CE se arată că de când primul vas-cisternă cu GNL americane a ajuns în portul portughez Sines în aprilie 2016,  importurile UE de gaze lichefiate din America au crescut de la 0 la 2,8 miliarde de metri cubi. Din 2016 încoace, UE a primit peste 40 de transporturi de GNL din SUA. În 2017, Europa a reprezentat peste 10% din exporturile totale de GNL americane, faţă de 5% în 2016. UE are terminale GNL construite în perioada 2013-2018 în Italia, Lituania, Franţa, Polonia şi Malta. Alte terminale sunt în construcţie în Grecia şi Spania. Până în 2022 ar urma să fie gata alte unităţi de  primire a GNL în Croaţia, Grecia, Cipru, Suedia, Polonia şi Irlanda. În ultimii doi ani, cei mai mari clienţi ai gazelor americane au fost Portugalia şi Spania. SUA au exportat gaze lichefiate către aproximativ 50 de destinaţii anul trecut, potrivit datelor guvernamentale.

Schimbările aduse de SUA pe piaţa petrolului sunt la fel de vizibile. Exporturile americane de petrol au crescut în medie cu 1,1 milioane de barili pe zi în 2017, al doilea an complet de când restricţiile de export au fost ridicate. Exporturile din 2017 sunt duble faţă de cele din anul anterior, ceea ce reflectă majorarea producţiei şi extinderea infrastructurii. SUA şi-au vândut anul trecut petrolul către 37 de destinaţii, faţă de 27 în 2016. Canada a rămas cel mai mare client, însă ponderea acestei ţări în exporturile americane a scăzut de la 61% în 2016 la 29%. În Asia, China, de obicei un client al statelor OPEC, este acum cel mai mare client pentru ţiţeiul american. În 2017, importurile chineze de petrol din SUA au crescut înzecit. În clasamentul general, China a depăşit Marea Britanie şi Olanda, devenind al doilea cel mai mare client pentru petrolul american în 2017. Alte destinaţii majore pentru petrolul Americii sunt Coreea de Sud, Italia, Franţa, Singapore, Japonia, India şi Spania. În cea mai recentă prognoză a Agenţiei americane pentru informaţii despre energie se arată că SUA vor deveni în perioada 2029 - 2045 un „exportator net modest“ de petrol. Însă nicio instituţie de prognoză nu a prevăzut în ultimul deceniu o creştere masivă a producţiei americane de petrol cum este cea din prezent. 

Boom-ul din industria petrolului, vizibil în exporturi, are efecte şi asupra economiei americane.  Povestea standard despre legătura dintre petrol şi economia americană, după cum a fost prezentată de economistul James D. Hamilton de la Universitatea California într-o analiză din 1983, cu o actualizare în 1996, este că majorări bruşte şi de amploare ale preţurilor petrolului produc de obicei recesiuni. „Mecanismul cheie prin care şocurile petroliere afectează economia este perturbarea cheltuielilor consumatorilor şi firmelor cu alte produse“, scrie Hamilton. Pentru că atunci SUA produceau mult mai puţin petrol decât consumau, majorările de preţuri din trecut nu doar că scoteau banii din buzunarele americanilor, ci şi trimiteau o mare parte din aceşti bani în ţări străine. Producţia mai mare de petrol american şi diminuarea deficitului comercial în ceea ce priveşte petrolul vor schimba această ecuaţie. De când a început boom-ul american, nu a fost nicio majorare semnificativă de preţuri, însă a existat un colaps în a doua jumătate anului 2014, când preţurile exprimate în dolari s-au dus în jos cu aproape 60% în doar şase luni.

„Acest declin a produs un stimul de circa 0,7 puncte procentuale pentru creşterea PIB prin majorarea consumului privat real“, explicau în 2016 Christiane Baumeister de la Universitatea din Notre Dame şi Lutz Kilian, de la Universitatea din Michigan. „Totuşi, acest efect stimulator a fost în mare parte contrabalansat de reducerea investiţiilor reale în sectorul petrolier.“

Din 2016, preţurile ţiţeiului şi-au mai revenit, dar nu suficient de rapid încât să afecteze semnificativ cheltuielile consumatorilor şi ale firmelor. Între timp, din ultimul trimestru al 2016, investiţiile reale în sectorul american al petrolului şi gazelor au reînceput să crească şi, deşi nu au reuşit să revină la nivelurile din 2012-2014, au contribuit semnificativ la creşterea economică de anul trecut şi continuă să o facă anul acesta. Mulţi analişti cred  că acum, dacă nu sunt bruşte, creşterile preţurilor petrolului stimulează creşterea economică. La acest lucru contribuie şi faptul că intensitatea energetică a economiei ñ cantitatea de energie consumată  per dolar de PIB real ñ scade de la începutul anilor 1970.

Însă nu se poate spune că un salt brusc în sus al preţurilor nu ar avea efecte negative nete asupra economiei. Perturbarea cheltuielilor gospodăriilor şi companiilor din sectoare care nu ţin de petrol ar cântări mai mult în balanţa economică decât profiturile şi investiţiile mai mari din industria energiei. Ponderea activităţilor economice reprezentate de extragerea şi rafinarea petrolului şi gazelor este mai mare decât era în anii 1990 sau la începutul anilor 2000, însă peste 95% din economie rămâne în mâinile consumatorilor de petrol.

Cea mai bună situaţie din punct de vedere economic este aceea în care preţurile sunt suficient de mari pentru a permite companiilor care forează după petrol să facă profit, însă stabile. În ultima jumătate de secol, OPEC a încercat (fără succes) să ţină preţurile sus şi stabile prin cote de producţie şi alte mijloace. Deşi au primit din partea Washingtonului critici pentru aceste practici ñ considerate de americani neconcurenţiale şi dăunătoare pieţei libere -, ţările din OPEC au învăţat tactica de la SUA. Texas Railroad Commission a controlat producţia de petrol între anii 1930 şi 1960. Anterior, la sfârşitul anilor 1800, John D. Rockefeller a temperat tendinţele de expansiune-cădere ale tinerei industrii petroliere americane prin aducerea celei mai mari părţi a ei sub controlul său. Acum, când SUA redevin o mare putere petrolieră, astfel de atitudini sau eforturi ar putea reveni, concluzionează Bloomberg.

 

 

 
Cuvinte cheie:
petrol
, americane
, crestere
, gaze
, preturi
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide