Pe 4 mai, Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul energetic naţional, iar pe 10 mai şi Unitatea 1 s-a decuplat, astfel că România funcţionează de atunci cu zero MWh de energie nucleară.
În mod normal, Cernavodă asigură 20% din energia României, o energie în bandă, ieftină, esenţială pentru consumul intern. Acum, în mijlocul zilei, energia solară ajunge la un masiv 40% din producţia de energie, iar în ciuda opririi totale a centralei de la Cernavodă, România exportă. Dar şi aşa preţul spot local este cel mai mare din Europa. De ce? Pe vârfurile de consum, când soarele nu bate, România recurge iar la importuri, iar acest lucru se plăteşte scump. Aceste zile arată că investiţiile în energie verde sunt necesare, dezvoltarea sistemului trebuie să includă stocarea, dar că România are nevoie şi de surse noi în bandă.
„Doar mix energetic hibrid, echilibrat şi smart poate duce la energie continuă şi ieftină“, spune Teofil Mureşan, fondator şi preşedinte al consiliului de administraţie al E-INFRA, unul dintre cele mai puternice grupuri antreprenoriale locale.