Deşi au fost foarte multe probleme date de măsurle de plafonare şi modul de aplicare a acestora, piaţa a reuşit să treacă peste şi totuşi vedem că nu au fost ieşiri din decor semnificative în rândul furnizorilor, doar greutăţi care sper să-i fi întărit pentru viitor, a spus Theodor Livinschi, Industrial Energy Procurement Consultant, Partenerg, în cadrul ZF Power Summit 2025, în cea de-a treia zi.
„Pentru a relua producţia de aluminiu sau orice alt produs trebuie să existe preţuri competitive la gaze naturale şi la energie. Doar una din soluţii este să adopţi tranziţia energetică. Din păcate nu toate industriile au parte de biomasă. În industria hârtiei şi cartonului există un rezidu după producţia acestora care poate fi ars şi produce energie electrică şi în momentul acela devii mai independent şi cost efficient. Pentru a îmbina zona aceasta de tranziţie energetică cu costuri eficiente, cred că în primul rând ar trebui să revenim la un cadru de piaţă normal”, a mai adăugat Theodor Livinschi.
Ce a mai spus Theodor Livinschi, Industrial Energy Procurement Consultant, Partenerg
Sunt de acord cu ideea generală vehiculată în piaţă, trebuie să ne concentrăm cu adevărat pe consumatorii care au strict nevoie, acel vulnerabil care este imposibil de definit, dar trebuie definit.
Plafonarea nu îşi mai are rostul de ceva timp. Aş putea bâga mâna în foc că dacă nu ar fi fost această explozie a preţului pe piaţa zilei următoare în zona de gaze naturale acum la începutul anului s-ar fi finalizat şi plafonarea pe zona de gaze naturale la 30.06.2025 nu anul viitor la 31.03.2026. La gaze o numim plafonare, dar cel puţin în percepţia mea plafonarea se referă la o valoare maximă clară şi vizibilă.
Consumatorii relevanţi pentru industria României, cei care consumă peste 50 GWh pe an în gaze naturale nu au parte de nici o plafonare, nu au fost niciodată incluşi în plafonare, ei beneficiază strict de o limitare (nu de o plafonare) la preţul mediu de achiziţie a furnizorului plus acea marjă reglementată. Din păcate, foarte mulţi nu au reuşit să aibă preţuri fixe. Anumite persoane sau industrii îi blamează pe furnizori pentru că nu au oferit preţuri fixe, dar chiar este de înţeles că nu pot în context de totală impredictibilitate şi ilichiditate a pieţei.
Există mulţi consumatori mari de gaze naturale în România care sunt expuşi la piaţa zilei următoare, preţul se formează zilnic şi nu au parte de niciun plafon. Există doar acel preţ mediu de achiziţie plus acea marjă reglementată, motiv pentru care nu ai predictibilitate a costului, nu-ţi cunoşti nici plafonul, nici preţul contractual şi situaţia este foarte complicată.
Eu nu cred că plafonarea gazelor va ţine până anul viitor. Perspectiva mea este că anul acesta se vor regla lucrurile şi vom reveni la o piaţă care să funcţioneze independent sau cumici interferenţe care să o ţină într-o dezvoltare controlată.
Preţurile în vara aceasta pe zona de gaze naturale probabil vor fi ridicate pentru că avem depozitele destul de goale. La nivelul UE sunt sub 40%, în România sub 35%, în Ucraina depozitele sunt destul de rarefiate. În acelaşi timp înţeleg că anumite infrastructuri de producţie a gazelor naturale din Ucraina au fost bombardate şi nu vor mai produce gaze naturale.
Deci, pe lângă eforturile pe care le vom depune pentru a reumple depozitele de gaze, va trebui probabil să ajutăm şi Ucraina, motiv pentru care preţurile pe timpul verii ar putea rămâne sus. Ulterior, probabil odată ce vedem că suntem în parametri, preţurile vor reveni pe un trend normal. Trebuie luată în considerare şi eventuală reluare graduală a importurilor de gaze ruseşti. Acest lucru cu siguranţă nu va reduce semnificativ preţurile gazelor, însă dintr-un studiu pe care îl citisem, se estimează că PIB-ul UE ar creşte cu 0,5% după război doar ca urmare a scăderii preţului gazelor naturale.
Producţie on-site, care nu este solară sau biomasă, are doar Romcim. Despre PPA-uri pentru industriile într-adevăr energofage, eu cred că fără o vizibilitate foarte bună asupra businessurilor nu vor putea nici măcar să abordeze discuţii depsre contracte care au o durată de minim 5-8 ani. După mine zona aceasta de PPA-uri pe termen mediu-lung, dar pe zona consumatorilor medii-mari, nu foarte mari.