Transelectrica anunţă că a semnat două contracte cu Ministerul Energiei, în valoare de peste 351 de milioane de lei, pentru modernizarea reţelei.
Astfel, proiectele de investiţii sunt „Optimizarea funcţionării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines” şi „Creşterea calităţii reglajului de tensiune în staţia Gutinaş”.
Transelectrica a depus, în luna august 2025, aplicaţiile pentru cele două proiecte în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare, la Comitetul pentru investiţii pentru Fondul pentru Modernizare şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei şi Directivei 2003/87/CE.
Comisia Europeană a aprobat finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare pentru cele două proiecte, valoarea totală aprobată fiind de 351.143.076,76 lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 67 de milioane de euro.
Pentru proiectul „Optimizarea funcţionării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines”, valoarea totală aprobată din Fondul pentru Modernizare este de 18.623.422,30 euro, echivalentul a 97.650.052,49 lei, fără TVA.
Obiectivul principal al proiectului este creşterea siguranţei în funcţionare a liniilor electrice aeriene, prin diagnoza şi estimarea online a stării tehnice a acestora, pe baza datelor obţinute în timp real.
În ceea ce priveşte proiectul „Creşterea calităţii reglajului de tensiune în staţia Gutinaş”, valoarea totală aprobată din Fondul pentru Modernizare este de 48.345.162,35 euro, echivalentul a 253.493.024,27 lei, fără TVA.
Proiectul vizează modernizarea reţelei de transport al energiei electrice din zona Moldovei prin implementarea unei soluţii avansate de reglaj dinamic al tensiunii.
Staţia Gutinaş, un nod critic în reţeaua de transport din estul României, va fi echipată cu un sistem STATCOM cu o capacitate de ±150 MVAr, conectat la bara de 400 kV. Echipamentul va permite reglajul continuu şi rapid al puterii reactive, contribuind la stabilizarea tensiunii în condiţii de variaţie rapidă a sarcinii, reducerea pierderilor tehnologice, estimate la 3.283 MWh/an, integrarea suplimentară a circa 500 MW din surse regenerabile şi creşterea siguranţei în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).