Transelectrica are un plan de dezvoltare pentru următorii zece ani, care implică investiţii în valoare de 4,1 miliarde de lei, a susţinut, miercuri, Bogdan Andronic, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei (ME).
„Transelectrica are un plan de dezvoltare, extins pe 10 ani, care presupune un efort investiţional de 4,1 miliarde de lei. Ca direcţii de acţiune, urmărim retehnologizarea reţelei, integrarea producţiei din zona Dobrogei, creşterea capacităţii de alimentare a consumatorilor din zonele deficitare şi, în acelaşi timp, creşterea productivităţii. Concret, următorii 10 ani vor cuprinde investiţii alocate către 1.000 de kilometri de linii noi şi retehnologizarea a peste jumătate din totalul de 81 de staţii electrice de transformare”, a afirmat Bogdan Andronic, în cadrul Forumului Energiei, organizat de publicaţia Financial Intelligence.
Secretarul de stat din cadrul ME a menţionat faptul că acest an este unul dificil, ce anunţă o tranziţie către o nouă perioadă de reglementare.
„Aplicând măsurile pe care le-am gândit, la finalul acestui an, vom avea o companie mai puternică, mai apropiată de traiectoria normală a unei companii strategice, de interes naţional şi, mai nou, regional, aşa cum este Transelectrica, prin intermediul căreia România va deveni un jucător puternic în cadrul sectorului”, a adăugat Andronic.
Secretarul de stat a reamintit că Transgaz a demarat lucrările pentru realizarea conductei BRUA, acestea aflându-se în graficul regăsit în contractul de execuţie.
„Acest proiect presupune lucrări desfăşurate pe 17 şantiere, în care este implicat un număr de peste 500 de muncitori, în această fază a construcţiei. Gazoductul este împărţit în 100 de tronsoane, a câte 5 km de conductă. Acest nou coridor vizează diversificarea rutelor de transport de gaze naturale din regiunea Mării Caspice către Europa Centrală, valorificarea unor noi surse de gaze naturale, în perimetrele offshore din Marea Neagră, precum şi valorificarea volumelor de gaze naturale aferente acestor surse, atât pe piaţa românească, cât şi pe cea europeană, dar şi posibilitatea curgerii fizice bidirecţionale permanente pe interconectările cu Bulgaria şi Ungaria”, a detaliat Andronic.
Oficialul din ME a menţionat că „de la începutul acestui an, Transgaz a semnat contracte de finanţare în valoare totală de 138 de milioane de euro, cu Banca Europeană de Investiţii”, fapt ce asigură „premise solide” ale faptului că proiectele vor fi realizate în intervalul de timp prestabilit.