Energie

Unii dintre cei mai grei oameni din conducerea Petrom pleacă

Unii dintre cei mai grei oameni din conducerea Petrom pleacă

Autor: Roxana Petrescu

24.11.2010, 23:53 135

Reinhard Pichler, directorul financiar (CFO), şi Gerald Kappes,responsabil pentru activitatea de gaze şi energie, părăsesc Petrom,cea mai mare companie locală, în locul lor fiind numiţi alţimanageri care-şi vor începe mandatul de la 1 ianuarie 2011.

Schimbările din cadrul companiei au loc în contextul în care deanul viitor întreg grupul OMV, acţionarul majoritar al Petrom, vaavea un nou CEO, Wolfgang Ruttenstorfer urmând să-şi încheiemandatul.

Potrivit unor declaraţii recente făcute de CEO-ul OMV, MarianaGheorghe, actualul director general executiv al Petrom, îşi vacontinua mandatul, aceasta fiind reconfirmată în funcţie.

Pichler şi Kappes au jucat un rol major în dezvoltarea Petrom.Astfel, Pichler a fost omul din spatele cifrelor celei mai maricompanii din România încă de la privatizarea Petrom în 2004. Lamomentul în care Petrom a intrat în portofoliul OMV, compania aveapierderi de 240 mil. euro şi afaceri de circa 2 mld. euro. Înprimele nouă luni ale acestui an, compania a raportat vânzări depeste 3 mld. euro şi un profit net de 336 mil. euro.

"Reinhard Pichler a fost membru în directoratul Petrom încă dela privatizarea companiei şi a condus cel mai amplu program detransformare a sistemului financiar al unei companii din sud-estulEuropei, având un rol determinant în transformarea Petrom într-ocompanie profitabilă şi modernă", spune Ruttenstorfer.

La rândul său, Gerald Kappes, responsabilul pentru activitateade gaze şi energie, este omul în mandatul căruia Petrom a făcutunul dintre cei mai importanţi paşi strategici intrând pe sectorulproducerii de energie electrică atât din surse convenţionale, gazenaturale, cât şi regenerabile, vânt.

"Gerald Kappes a participat în mod direct la diversificareaactivităţilor Petrom în domeniul energiei", mai spune CEO-ulOMV.

În locul celor doi manageri au fost numiţi Daniel Turnheim, înfuncţia de CFO, şi Hilmar Kroat-Reder, care va fi responsabilpentru activitatea de gaze naturale şi energie.

Conform datelor Petrom, Turnheim a studiat AdministrareaAfacerilor în cadrul Universităţii de Studii Economice şi Afaceridin Viena, în 2002 alăturându-se grupului OMV.
"Începând cu 2007, Turnheim ocupă poziţia de director corporatecontrolling OMV", mai spun reprezentanţii Petrom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO