Energie

UPDATE: Noua centrală pe gaze de la CE Oltenia, făcută alături de Alro, va costa peste 500 mil. euro şi va crea 1.000 de locuri de muncă. Tinmar, eliminat din proiectele care vor reconfigura CE Oltenia

UPDATE: Noua centrală pe gaze de la CE Oltenia, făcută...

Autor: Roxana Petrescu

15.10.2022, 00:02 1447

CE Oltenia, cel mai mare producător de energie termo din România, va merge mai departe cu o centrală pe gaze de 850 MW alături de ruşii de la Alro şi cu patru proiecte solare alături de OMV Petrom. Cele două investiţii se ridică la circa 1 mld. euro, a anunţat azi compania. Pe de altă parte, negocierile cu Tinmar Energy, companie controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, care vizau realizarea unei centrale pe gaze de 475 MW şi patru proiecte solare de 280 MW, au fost sistate în urma unei decizii a adunării generale a acţionarilor.

“Documentele tranzacţiei rezultate în urma negocierilor dintre C.E. Oltenia şi Tinmar Energy, derulate de la începutul anului, au fost înaintate Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia şi Adunării Generale a Acţionarilor, conform compeţentelor prevăzute de Actul constitutiv al societăţii. Documentele nu au fost avizate de Consiliul de Supraveghere, iar Adunarea Generală a Acţionarilor CE Oltenia a adoptat o hotărâre conform căreia nu s-au aprobat documentele tranzacţiei şi, inclusiv, nu s-a aprobat constituirea de societăţi pe acţiuni având acţionari CE Oltenia şi Tinmar Energy, pentru realizarea celor patru parcuri fotovoltaice şi a centralei electrice
pe gaze naturale de la Turceni”, au spus reprezentanşii companiei.

În ceea ce priveşte centrala pe gaze care va fi realizată alături de Alro, proiectul ar urma să fie finalizat în 2026. “Se estimează că, în perioada construcţiei, vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă, iar în faza operaţională vor fi disponibile până la 80 de locuri noi de muncă. Pe lângă aportul celor doi parteneri, proiectul de la Işalniţa va beneficia de finanţare din Fondul pentru Modernizare în proporţie de 50% din valoarea totală a investiţiei, în suma de 506 milioane euro, precum şi de o finanţare bancară pentru care CE Oltenia a mandatat în august 2022 o bancă comercială importantă să acţioneze în rol de aranjor al sindicalizării.” Cota CE Oltenia deţinută din capitalul social de 59,9% reprezintă o contribuţie de 65 de milione de euro. Investitorul selectat, Alro SA, va participa cu o cotă deţinută din capitalul social de 40,1%, reprezentând o contribuţie de peste 43,5 milioane de euro, au mai precizat reprezentanţii producătorului de energie.

CE Oltenia va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW. Investiţiile totale se ridică la peste 400 milioane de euro, iar prin punerea în funcţiune a celor patru parcuri este estimată pentru anul 2024.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO