Energie

Volker Raffel, E.ON Romania: Vom investi mai mult ca niciodată în reţelele noastre de distribuţie şi vom aplica standarde de sustenabilitate atunci când le reînnoim

Perspective privind ESG. Un proiect editorial al ZF susţinut de PwC

25.11.2021, 00:04 129

Fiecare literă din ESG face parte din sustenabilitate. ESG nu este doar un aspect al afacerii noastre. Este ceva crucial: dacă nu devenim mai durabili, vom dispărea. Prin urmare, vom creşte performanţa de sustenabilitate a companiei.

Ţintele noastre privind sustenabilitatea şi politicile ESG sunt ambiţioase când vine vorba de activitatea noastră de bază, unde ne propunem să atingem pragul de ”zero net emisii”. Dar, înainte de a detalia: rolul nostru în ceea ce priveşte sustenabilitatea merge dincolo de trasarea acestor ambiţii.  

Vom fi compania „Pactul Verde” în sectorul energetic din România. Vom profita de şansa pe care proiectele finanţate de UE o aduc pentru infrastructura românească. Vom investi mai mult ca niciodată în reţelele noastre de distribuţie şi vom aplica standarde de sustenabilitate atunci când le reînnoim. Dar vom investi şi pentru ca reţelele noastre să devină viitoarea platformă de energie inteligentă. O platformă la care se pot conecta noile generaţii de surse regenerabile, dar şi soluţiile descentralizate, cum ar fi staţiile de încărcare electrice, prosumatorii şi altele.

Vom depune eforturi pentru a permite tranziţia la gaze şi electricitate verde. Iar în afara ariei de distribuţie, ne vom extinde eforturile şi în a veni cu soluţii de energie verde pentru clienţii noştri. Dorim, aşadar să îi sprijinim să devină mai sustenabili, investind în soluţii energetice durabile, eficienţă energetică sau soluţii fotovoltaice.

Aspectele sociale nu sunt deloc neglijate de compania noastră. Suntem conştienţi de diferitele dimensiuni ale acestor aspecte. În munca noastră contează „Siguranţa în primul rând” şi punem un accent puternic pe siguranţa angajaţilor şi clienţilor noştri. În acest sens, parteneriatul pe care îl avem cu IGSU încă din 2012 ne face şi mai responsabili şi investim constant atât în siguranţa reţelelor noastre, cât şi în campanii de conştientizare privind utilizarea în siguranţă a diferitelor surse de energie. Ne străduim să avem zero incidente. Nu suntem încă acolo, dar politica noastră ne cere să fim din ce în ce mai atenţi în protejarea angajaţilor noştri.

Dar revenind la ESG şi acum la „G”: aspectele ce ţin de buna guvernare sunt, de asemenea, elemente cheie care contribuie la dezvoltarea durabilă a afacerii noastre. Conformitatea şi transparenţa sunt principii de bază pe care construim un model de Responsabilitate faţă de acţionarii noştri, oamenii din comunităţile în care activăm şi mediul economic în general.

Ştiu că obiectivele şi tot ceea ce am spus mai sus sună foarte frumoase şi într-adevăr trebuie să recunoaştem că astăzi încă nu suntem acolo unde ne dorim, în privinţa tuturor aspectelor menţionate. Dar sunt convins că ne putem atinge ambiţiile fiind clari în ceea ce priveşte obiectivele stabilite şi aliniaţi în implementarea acestora. Este ambiţios, dar realist – şi atât de necesar pentru viitorul nostru.

Pentru noi, politicile ESG sunt parte integrantă a strategiei noastre, a procesului de luare a deciziilor, a planificării, dar şi a proceselor de raportare, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt. Efectele schimbărilor climatice sunt tot mai evidente, iar rolul nostru ca jucător în energie este unul esenţial.

Tocmai de aceea, toate investiţiile noastre recente şi viitoare iau în considerare principiile dezvoltării durabile. De exemplu, ne pregătim din ce în ce mai mult pentru a avea o mai bună rezistenţă a reţelelor noastre în condiţii meteorologice extreme. Suntem conştienţi că trebuie să investim în reţelele noastre pentru rezistenţa lor în privinţa mai multor aspecte, inclusiv în ceea ce priveşte securitatea cibernetică sau pentru a găsi noi tehnologii şi surse de energie.

În concordanţă cu politicile României şi ale UE, dar aşa cum am spus şi prin convingere: traducem obiectivul nostru clar de a deveni mai sustenabili în mai multe acţiuni măsurabile.

Pentru a urmări consecvent evoluţia noastră în această direcţie şi a surprinde modul de implementare a obiectivelor noastre strategice urmărim deja, de mai mulţi ani, în rapoartele noastre, aspecte şi indicatori relevanţi politicilor ESG. De pildă, suntem în al doilea an în care publicăm Raportul de Sustenabilitate al E.ON România, elaborat în conformitate cu recomandările actuale ale standardelor internaţionale pentru raportarea sustenabilităţii – Global Reporting Initiative (GRI). Raportăm, astfel, în mod transparent atât ambiţiile noastre, cât şi activităţile şi realizările privind politicile de mediu, sociale sau de guvernanţă implementate în cadrul companiei.

Strategia noastră este în mod evident una sustenabilă şi un motor cheie al dezvoltării noastre. Clienţii noştri, dar şi alte părţi interesate cer măsuri concrete şi transparenţă privind eforturile noastre de reducere a CO2. În consecinţă, şi pentru a sprijini şi realizarea obiectivelor climatice propuse la nivel european, ne-am angajat la nivelul întregului grup E.ON să atingem ţinte climatice ambiţioase pentru 2030 şi 2050.

Scopul stabilit de E.ON SE este de a reduce dramatic emisiile GES pe care le putem influenţa direct şi să atingem neutralitatea emisiilor de CO2 până în 2040. În termeni mai concreţi, E.ON SE intenţionează să reducă emisiile noastre de CO2 din domeniile 1 şi 2 cu 75% până în 2030 şi cu 50% emisiile din domeniul 3, pe baza datelor din 2019.

Cu alte cuvinte, ne propunem în primul rând să reducem emisiile fugitive generate de reţelele noastre, dar şi cele generate de clădirile în care noi operăm, concentrându-ne totodată şi pe diminuarea emisiilor rezultate din energia şi gazul vândute şi utilizate de clienţii noştri. Totodată, un alt obiectiv ambiţios stabilit la nivelul companiei este acela de a avea clădiri CO2 neutre până în 2030, iar parcul de autovehicule să fie doar cu maşini electrice până în 2030.

E.ON România, ca parte a Grupului E.ON SE, va contribui la atingerea obiectivelor de sustenabilitate, inclusiv la atingerea ţintei net zero, investind constant în reţelele şi activităţile noastre. Cu alte cuvinte, în următorii ani, accentul nostru va fi mai întâi pe reducerea emisiilor fugitive generate de reţelele şi clădirile noastre în care ne desfăşurăm activitatea, dar şi să oferim clienţilor noştri soluţii durabile pentru a-şi reduce la rândul lor emisiile.

Dar toate acestea sunt doar o latură a monedei. Cealaltă este că vom oferi o platformă pentru mulţi clienţi şi jucători să livreze şi să implementeze la rândul lor soluţii mai durabile, fie în reţelele noastre, fie în furnizarea de servicii şi soluţii. Tranziţia energetică necesită o mulţime de jucători pentru a deveni un succes. Suntem aici să ne asumăm responsabilitatea şi să facem ceea ce ţine de noi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO