♦ O dezvoltare a capacităţilor de producţie în România, în zona de componente pentru industria de regenerabile, nu doar că ar susţine proiectele locale, dar ar putea deveni şi un motor pentru export.
După o perioadă de creştere accelerată în sectorul energiei regenerabile, dezvoltatorii şi constructorii locali de proiecte verzi nu se mai limitează doar la implementarea proiectelor solare şi eoliene, ci îşi îndreaptă tot mai mult atenţia către investiţii în infrastructura necesară pentru a susţine această tranziţie pe termen lung. Planurile includ fabrici de componente pentru tehnologii regenerabile, care ar putea să reducă dependenţa de importuri, dar şi o abordare îndrăzneaţă, orientată spre extinderea expertizei acumulate dincolo de graniţele ţării, în proiecte ambiţioase.
Un exemplu concret în această direcţie este Monsson, unul dintre cei mai mari dezvoltatori locali de proiecte eoliene şi solare, care urmează să construiască o fabrică destinată realizării şi asamblării de componente pentru industria regenerabilă, lângă fosta Mină Petrila, potrivit lui Sebastian Enache, head of M&A Monsson, prezent în cea de-a doua zi a evenimentului ZF Power Summit 2025.
„În 2025 vrem să construim o fabrică pentru realizarea şi asamblarea de componente din industria regenerabilă lângă fosta Mină Petrila, o investiţie de 10 mil. euro. Am accesat Programul de Tranziţie Justă şi cu o cofinanţare de 70% vom demara construcţia fabricii în această vară. Proiectul va sprijini industria locală, dar va contribui şi la revitalizarea unei zone afectate de declinul mineritului“, a spus Sebastian Enache.
O iniţiativă similară vine din partea dezvoltatorului de parcuri fotovoltaice Waldevar Holding, care a anunţat că va deschide o fabrică de sisteme pentru parcuri fotovoltaice plutitoare în Tunari, judeţul Ilfov, pe o suprafaţă de 40.000 mp, producţia realizată în viitoarea unitate urmând să asigure necesarul atât pentru piaţa internă, cât şi pentru alte pieţe.
„România are un potenţial uriaş în acest domeniu, fiind al doilea cel mai mare deţinător de suprafeţe de luciu de apă din Europa, după Olanda. Diferenţiatorul principal al industriei locale este capacitatea de a acoperi întregul lanţ valoric cu resurse proprii, ceea ce le oferă dezvoltatorilor români un avantaj competitiv în realizarea de parcuri fotovoltaice plutitoare“, a spus Christian Leonte, CEO al Waldevar Holding.
O dezvoltare a capacităţilor de producţie în România, în zona de componente pentru industria de regenerabile, nu doar ar susţine proiectele locale, dar ar putea deveni şi un motor pentru export.
„Dacă mai mult de 25-40% din componentele utilizate într-un proiect sunt produse la nivel local, costurile instalaţiei pot fi reduse cu până la 10%, ceea ce oferă un avantaj competitiv semnificativ. În acest context, nu vorbim doar de produse importate din China sau alte ţări europene, ci de componente fabricate în România, care ar putea deveni atractive şi pentru pieţele externe. Totuşi, pentru ca acest sector să se dezvolte sunt necesare politici care să stimuleze producţia internă, altfel investitorii ar putea ezita să îşi asume astfel de costuri suplimentare“, a mai spus Sebastian Enache, head of M&A Monsson.
Din perspectiva Enevo Group, companie românească specializată în inginerie electrică şi sisteme de automatizare pentru sectorul energetic, este important să existe un echilibru între finalizarea proiectelor din România şi extinderea activităţii în alte ţări.
„Este esenţial să ne direcţionăm eforturile astfel încât să finalizăm sutele de megawaţi aflate în dezvoltare în România, dar, în acelaşi timp, să creăm premisele unei extinderi internaţionale cât mai solide“, a spus Răzvan Copoiu, deputy CEO, Enevo.
„Am început deja în Bulgaria şi Cehia, continuăm cu Germania şi Elveţia. După ce acest val de dezvoltare din România se va încheia, trebuie să fim pregătiţi pentru provocările pieţelor externe. România, comparativ cu Germania sau alte ţări mari, are un potenţial mai limitat, iar competiţia va fi, probabil, mai puternică acolo. Totuşi, dacă anul acesta construim în mod serios în România, vom putea asigura şi o dezvoltare internaţională sustenabilă pe termen lung.“
Cea de-a 14-a ediţie a ZF Power Summit, cel mai important eveniment creat de ZF şi dedicat 100% energiei, reuneşte circa 80 de speakeri, pornind de la autorităţi până la cei mai importanţi jucători din domeniu, consultanţi şi avocaţi.
Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF: Cum facem astfel încât gazul din Marea Neagră să aducă prosperitate Românei? (discurs la conferinţa ZF Power Summit 2025)