• Leu / EUR4.9633
  • Leu / GBP5.7790
  • Leu / USD4.6099
Companii

Eric Stab părăseşte ENGIE România după 13 ani de mandat. În acest timp, la conducerea Ministerului Energiei s-au perindat 11 miniştri

Eric Stab părăseşte ENGIE România după 13 ani de mandat. În acest timp, la conducerea Ministerului Energiei s-au perindat 11 miniştri

Eric Stab, preşedinte şi CEO al ENGIE România: A fost un privilegiu pentru mine să fac parte din echipa ENGIE România şi voi rămâne ataşat de tot ce am reuşit să realizăm împreună în cei 13 ani de mandat.

Autor: Roxana Petrescu

23.05.2023, 18:20 186

♦ Pe 1 iunie, Eric Stab va pune punct mandatului de 13 ani pe care l-a avut la conducerea ENGIE România, perioadă care l-a transformat într-unul dintre cei mai longevivi expaţi locali ♦ În acest timp, Eric Stab a interacţionat, prin intermediul funcţiei pe care a deţinut-o la vârful celui mai mare furnizor de gaze din România, cu 11 miniştri, niciunul dintre aceştia nefiind în stare să înceapă şi să ducă la capăt vreo investiţie majoră în domeniu.

Eric Stab a ocupat timp de 13 ani funcţia de preşedinte şi CEO al ENGIE România. De asemenea, el a coordonat activitatea ENGIE în Europa de Est (România, Po­lonia, Slovacia, Republica Cehă) şi a prezidat, pe durata a două mandate, Consiliul Investito­rilor Străini, a fost vicepreşedinte al Confede­raţiei Patronale Concordia şi a prezidat Comi­tetul Român al Consilierilor de Comerţ Exte­rior al Franţei şi Federaţia Asociaţiilor Compa­niilor de Utilităţi din Energie. El va rămâne în cadrul ENGIE, în calitate de CEO al ENGIE Germania. Totodată, Eric Stab îşi va păstra funcţia de preşedinte al Consiliului de Adminis­traţie al ENGIE România şi va super­viza, în continuare, activităţile de reţele şi infrastructură ale grupului ENGIE în Europa.

„A fost un privilegiu pentru mine să fac parte din echipa ENGIE România şi voi rămâ­ne ataşat de tot ce am reuşit să realizăm împre­ună în cei 13 ani de mandat. Le adresez mul­ţumiri colegilor mei pentru profesionalismul lor, acţionarilor pentru că au susţinut dezvoltarea companiei, instituţiilor partenere, furnizorilor şi clienţilor pentru încrederea acordată, ONG-urilor partenere alături de care am dezvoltat proiecte pentru comunităţile unde suntem prezenţi“, a declarat Eric Stab, în comunicatul prin care ENGIE România i-a anunţat plecarea.

Începând cu 1 iunie 2023, Nicolas Richard, în prezent director general adjunct ENGIE România şi CEO, ENGIE Servicii şi ENGIE Building Solutions va prelua funcţia de CEO al ENGIE România.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9633
Diferență: -0,1268
Ieri: 4.9696
Azi: 4.6099
Diferență: -0,9944
Ieri: 4.6562
Azi: 5.7790
Diferență: 0,3909
Ieri: 5.7565
Azi: 5.0913
Diferență: -0,4147
Ieri: 5.1125