BIFE-SIM 2026, cel mai important eveniment dedicat mobilei din România, organizat în perioada 17-20 septembrie la Romexpo, ajunge la cea mai mare ediţie din ultimii şase ani, cu circa 160 de companii şi o suprafaţă de aproximativ 30.000 mp.
„La ediţia din acest an vrem să le vorbim oamenilor despre «Fabricat în România». Vrem să le arătăm românilor că avem mobilă de foarte bună calitate, produsă chiar aici, acasă. Industria românească de mobilă are încă un capital majoritar autohton. Exportăm în Europa, dar şi în Emiratele Arabe Unite şi SUA. În ultimii zece ani, exportul în SUA a crescut de patru ori. Cea mai multă mobilă o exportăm în Europa, bineînţeles, în ţări precum Germania, Franţa, Belgia, Danemarca, Olanda”, a spus Nadina Nedelea Rus, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).
Ediţia din acest an a BIFE-SIM de la Romexpo se întinde în două pavilioane: B1 va reuni producătorii de mobilă, decoraţiuni şi accesorii, iar B2 va fi dedicat utilajelor şi tehnologiei pentru industria mobilei.