Companii

Executivul celui mai mare constructor auto din Rusia: Avem multe de invatat de la uzina Dacia de la Pitesti

Executivul celui mai mare constructor auto din Rusia: Avem multe de invatat de la uzina Dacia de la Pitesti

Boris Aleshin, presedintele AvtoVAZ: In Rusia gradul de motorizare este inca relativ scazut, de aproape 211 de masini la mia de locuitori, deci potential de crestere exista in continuare. Dar sunt sigur ca aceasta criza financiara va afecta viteza cresterii pietei.

27.11.2008, 16:04 204

"Avem multe de invatat de la uzina Dacia de la Pitesti si vom colabora inclusiv cu centrele tehnologice ale Renault din tarile emergente, precum RTR din Romania", a declarat pentru ZF Boris Aleshin, presedintele AvtoVAZ, compania care produce automobilele marca Lada.

Dar ce au in comun cele doua business-uri pe langa actionari, plaforme de productie sau inginerii care participa la dezvoltarea noilor modele?
La nivel de cota de piata cele doua marci se situeaza cam la acelasi nivel (Lada detine 26% din piata rusa, in timp ce cota de piata a Daciei a oscilat in ultimele luni intre 26 si 28%). Asemanarile se cam opresc insa, businessul condus de Boris Aleshin fiind de aproape sapte ori mai mare raportat la numarul de angajati (peste 100.000 de oameni lucreaza la AvtoVAZ, fata de circa 15.000 de oameni la Dacia) si de peste trei ori mai mare la nivel de productie (900.000 de masini la AvtoVAZ, fata de 240.000 de unitati la Dacia). In plus, cifra de afaceri anuala a producatorului rus se apropie de 10 miliarde de euro, in timp ce la Dacia rulajul trece de 2 miliarde de euro.
Cu toate acestea, constructorul rus spune ca are ce invata de la Dacia, iar primul model din noua etapa de dezvoltare a Lada, marca pe care Renault o controleaza in proportie de 25%, va utiliza platforma tehnica a modelului Dacia Logan MCV si cele doua motoare pe benzina de 1,4 si 1,6 litri, ale caror licente au fost achizitionate de AvtoVAZ de la Renault.
"Noul model ce va avea la baza actualul model Dacia Logan MCV va fi lansat pe piata in februarie 2011 si va fi comercializat in Rusia si Comunitatea Statelor Independente (CSI). In prezent AvtoVAZ comercializeaza pe piata rusa modelul Lada Kalina, care concureaza pe acelasi segment ca si Renault Logan. Cele doua modele vor ramane in continuare concurente pe piata rusa", a mai spus presedintele AvtoVAZ.
Pentru piata ruseasca Renault asambleaza in cadrul uzinei AvtoFramos de langa Moscova modele Renault Logan, utilizand colectii CKD fabricate de Automobile Dacia la Mioveni.
Alaturi de viitorul model realizat pe platforma Logan MCV, Lada va lansa un viitor model compact, pe platforma viitorului Renault Megane III Sedan, care va fi prezentat pe piata europeana in cursul anului viitor.
"Pentru viitorul model compact al Lada se vor utiliza doua platforme, una este Renault Megane L38, si platforma Lada 2116, care va fi baza, deoarece este cea mai bine adaptata pentru conditiile din Rusia, si poate utiliza inclusiv un sistem de tractiune integrala. Vom utiliza multe dintre solutiile prezente pe Megane L38 (Renault Megane III - n.red.), inclusiv motorizarile. O astfel de sinergie va fi una foarte interesanta", a subliniat Aleshin.
Realizarea unui model Lada pe platforma Renault a fost confirmata si de directorul operational al companiei.
"Filozofia noastra in ceea ce priveste innoirea gamei de modele este foarte simpla. Dorim sa ne mentinem in segmentul modelelor ieftine cu Samara si cu modelul clasic ce are la baza un Fiat din anii 60 - suntem constienti ca la un moment dat acestea vor trebui inlocuite, asa ca proiectam un nou model care sa le inlocuiasca si care se va incadra in acelasi segment de pret. Am achizitionat o licenta de la Renault si cu aceasta licenta putem produce un van, un monovolum care va avea ca platforma tehnica modelul Logan MCV. Acesta va fi primul model pe care il vom lansa in viitor. Pe aceeasi platforma Logan proiectam si alte modele. Dorim sa crestem pe piata, prin introducerea unui model compact care va avea la baza o platforma tehnica Lada, la care AvtoVAZ lucreaza de doi ani. In aceasta platforma dorim sa includem un numar maxim de componente Renault. Cea de-a patra axa o reprezinta un model cu tractiune integrala. Avem un model iconic - Lada Niva si dorim sa-i mentinem pozitia pe piata prin imbunatatirea acestuia", a spus Yann Vincent, directorul operational al companiei, care inainte a lucrat la Renault.
In prezent la AvtoVAZ lucreaza opt manageri de la Renault si in total sunt 18 francezi care inainte au lucrat pentru compania franceza. Acest numar va creste in perioada urmatoare.
AvtoVAZ doreste sa colaboreze din ce in ce mai mult cu centrele de dezvoltare ale Renault si Nissan.
In conditiile in care la AvtoVAZ se vor fabrica motoarele pe benzina de 1,4 si 1,6 litri care se regasesc si pe modelele Renault Logan, compania rusa va furniza aceste motoare uzinei AvtoFramos dupa 2011, acestea nemaifiind exportate din Romania.
"Conform contractului dintre Renault si AvtoVAZ, modelele Renault Logan asamblate in Rusia vor fi echipate cu motoare pe benzina fabricate in cadrul uzinei din Togliatti", a subliniat Boris Aleshin. Licenta achizitionata de AvtoVAZ presupune productia anuala de 450.000 de motoare de tip Renault. Cooperarea cu Renault are ca target extinderea si imbunatatirea gamei de automobile.
In prezent avem atat de putine modele in portofoliu incat este dificil sa ne lansam puternic pe o anumita piata. Dar nu este nicio indoiala ca vom fi prezenti in Europa cu Lada Kalina si Niva", a spus Boris Aleshin.
Investitiile in modernizare demarate in prezent vor fi de aproximativ 2 mld. euro.
In 2005, toti expertii la nivel mondial care studiau piata ruseasca estimau ca va ajunge la 3 milioane de unitati in 2012, insa acest nivel a fost atins in 2008, cu patru ani inainte. Asadar, toate estimarile cu privire la Rusia nu sunt foarte exacte. In ultimii ani cresterea pietei auto a fost de peste 30% in fiecare an.
"In Rusia, estimez ca vom avea o crestere economica si in 2009 in ciuda actualei crize financiare. Chiar si piata auto va inregistra o crestere anul viitor. Intr-o asemenea situatie AvtoVAZ va duce o politica agresiva de vanzari. Si sper ca vom inregistra si o crestere a cotei de piata in Rusia, pe fondul scaderii altor marci. In luna septembrie numarul de masini comercializate este acelasi ca in septembrie 2007, in ciuda crizei financiare", a spus Aleshin.
In prezent, datorita crizei financiare, dealerii Lada din Rusia nu mai au finantare pentru a putea cumpara automobile de la uzina.
"Pana la 1 octombrie am avut un sistem diferit de vanzari in comparatie cu competitorii nostri. AvtoVAZ a cerut un avans de 100% din partea dealerilor si livram masina in termen de 45 de zile. Acum trebuie sa ne reorientam catre un alt sistem prin care vom acorda credite dealerilor. Aceasta solutie va necesita resurse financiare si speram sa obtinem un imprumut din partea Statului. De asemenea si pretul componentelor a crescut in acest an si a afectat compania", a spus Aleshin.
In momentul de fata problema cheie o reprezinta cheltuielile sociale ale companiei. Togliatti are aproape un milion de locuitori si multe dintre problemele orasului sunt rezolvate pe baza cheltuielilor AvtoVAZ, precum instalatiile pentru purificarea apei de canalizare sunt intretinute de companie. La fel si transportul public, sistemul sanitar, gradinitele.
"Acum pregatim un program care sa permita "mutarea" acestor cheltuieli catre oras. Impreuna cu noii colegi de la Renault vom elabora un program care sa ne permita sa reducem costurile, atat directe cat si indirecte", a spus presedintele companiei.
Cota de piata a Lada a scazut in Rusia la aproximativ 26% in 2008, dar nu datorita scaderii volumului vanzarilor, care s-a mentinut la aproape 900.000 de masini, ci datorita faptului ca acestea nu pot creste la fel de repede precum piata, care inregistreaza un avans de peste 35%.
Prioritatea in acest moment a AvtoVAZ o reprezinta lansarea de noi modele, pentru a-si consolida pozitia pe piata. Un constructor auto nu poate fi activ pe piata daca nu are noi modele de masini.
"A doua prioritate o reprezinta relatia cu furnizorii de componente. Nu numai schimbarea acestor relatii ci si imbunatatirea retelei de furnizori din punct de vedere al calitatii. Acest lucru va fi realizat prin intrarea furnizorilor actuali in parteneriate cu companii producatoare de componente de nivel international, fie prin parteneriate, asistenta tehnica, achizitii de licente, joint venture. A treia prioritate o reprezinta eliminarea tuturor activitatilor companiei care nu au legatura cu productia de automobile. Spre exemplu, noi suntem si producatori de matrite. Noi consideram acest business unul care poate fi utilizat de catre parteneri si care sa nu consume resursele financiare ale companiei. Aceasta divizie va deveni la un moment dat o subsidiara pe care ulterior o vom vinde", a subliniat Vincent. Productivitatea angajatilor si numarul acestora nu reprezinta o problema importanta. Aproape 20% din cei 105.000 de angajati ai companiei lucreaza in cadrul unor departamente care nu au nicio legatura cu productia de masini. Compania va fi impartita in divizii si fiecare divizie va avea un sistem de management propriu si in final introducerea unui partener in cadrul acelor divizii.
"Chiar si daca scadem valoarea acestora cu 50%, nu economisim decat 6% din pretul unei masini. Nu este o valoare neglijabila, trebuie sa imbunatatim productivitatea, dar nu este o prioritate. Pe de alta parte, valoarea componentelor reprezinta 60-70% din pretul unei masini. Imbunatatirea relatiilor cu furnizorii reprezinta o prioritate", a spus Vincent.
Viitorul MPV Lada nu va fi comercializat in Romania. Dar viitoarele modele ce vor fi realizate pe aceasta platforma vor fi comercializate atat in Rusia cat si pe alte piete.
Cele mai importante piete pentru Lada sunt Rusia, Kazahstan, Ukraina si fostele state sovietice.
 
Lada in cifre
  • vanzari: 10 mld. euro
  • productie: 900.000 de unitati
  • numar de angajati: 105.000
  • cota de piata: 26%
Dacia in cifre:
  • vanzari: 2 mld. euro
  • productie: 240.000 de unitati
  • numar de angajati: 15.000
  • cota de piata: 27%
 
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO