• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Companii

Extinderea centrelor comerciale face din BauMax cel mai dinamic retailer de bricolaj

Extinderea centrelor comerciale face din BauMax cel mai dinamic retailer de bricolaj
03.09.2007, 20:13 132

Austriecii de la BauMax merg pe parteneriate cu dezvoltatori de proiecte comerciale, pentru a-si asigura anul viitor cea mai rapida expansiune din retailul de bricolaj.
Compania va ajunge la 11 unitati operationale la finele anului viitor, prin investitii de 10 mil. euro pe magazin (neincluzand primul stoc de marfa). Cinci din cele 11 magazine BauMax vor fi spatii inchiriate in centre sau parcuri comerciale, ceea ce-i permite retailerului sa aiba cea mai dinamica expansiune de pe piata de profil in 2008.
"Colaborarea cu dezvoltatorii de centre comerciale joaca un rol important in extinderea retelei. I-am preferat pe acestia, pentru ca ne-au facut o oferta buna la un pret avantajos", spune Emma Tobescu, managerul de marketing al retelei BauMax Romania. Compania, care a deschis anul trecut primul magazin pe piata locala, a ajuns in prezent la 4 unitati operationale si are planificate alte doua inaugurari pana la finele anului, in Craiova si Oradea.
BauMax a avut pana in prezent cele mai multe colaborari cu operatorul centrelor comerciale European Retail Park, cu care a semnat deja contracte de inchiriere pentru magazinele din Sibiu, Targu-Mures si Bacau. Reteaua va intra anul viitor pe piata din Capitala tot printr-un parteneriat, magazinul urmand sa fie situat in centrul comercial Sun Plaza.
Sun Plaza, dezvoltat de Sparkassen Immobilien, companie din grupul Erste, va fi cel mai mare mall din sudul Bucurestiului si va implica investitii de 150 mil. euro. Investitia BauMax in magazinul din Sun Plaza este estimata de companie la aproximativ 10 mil. euro. "Atunci cand alegem un partener-dezvoltator de proiecte comerciale, luam in considerare mai multe criterii, nu doar chiria. Criteriile sunt, pe langa pretul chiriei, pozitionarea, traficul si caile de acces la magazin", precizeaza Emma Tobescu.
Un alt magazin programat pentru anul viitor, la Suceava, va fi situat in centrul comercial "Bucovina Shopping City", alaturi de un hipermarket Carrefour. Proiectul este dezvoltat de fondul de investitii britanic North Real Estate. De altfel, tot mai multi dezvoltatori de proiecte comerciale mari aleg hipermarketurile si magazinele de bricolaj ca si ancore, in detrimentul supermarketurilor care sunt, in prezent, in majoritatea mall-urilor construite.
BauMax a infirmat planurile de deschidere a unui magazin la Deva, informatie comunicata recent agentiei Mediafax de primarul orasului. Orasele in care reteaua are programate inaugurari pentru 2008 sunt Suceava, Bucuresti, Bacau, Timisoara si Ploiesti. Pe termen mai lung, compania si-a planificat o retea de 25 de magazine pe piata locala. "Incepand cu anul 2008, vom deschide 5 magazine pe an", a mai spus Tobescu.
Magazinele BauMax au, in medie, o suprafata de vanzare de 10.000 de metri patrati si listeaza aproximativ 30.000 de articole.
Retelele de bricolaj detinute de companii internationale ar putea ajunge la un numar cumulat de peste 70 de unitati la sfarsitul anului 2008, potrivit planurilor de extindere anuntate de jucatorii de pe piata.
Cei mai noi jucatori sunt Hornbach, Mr. Bricolage, Brithouse, iar in urmatoarele zile va fi deschis primul magazin al retelei turcesti Tekzen. Pe piata mai activeaza si retelele autohtone de bricolaj Dedeman Bacau si Ambient Sibiu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466