Companii

EY: pandemia accelerează patru forţe care transformă peisajul global al afacerilor

EY: pandemia accelerează patru forţe care transformă...

Autor: Dorin Oancea

20.05.2020, 12:31 455

În definirea planurilor de dezvoltare, directorii executivi trebuie să ţină seama de patru forţe care transformă afacerile: globalizarea şi apariţia unui nou tip de regionalizare; accelerarea concurenţei globale în tehnologie; demografiile îmbătrânite şi cursa împotriva schimbărilor climatice. 

Pandemia COVID-19 nu modifică fundamental arhitectura gestionării eficiente a riscurilor geopolitice, dar va accelera traiectoria fiecăreia dintre aceste tendinţe, se arată în raportul EY Perspective geostrategice în 2020.

„Impactul pandemiei provocate de COVID-19 asupra companiilor va fi multidimensional, afectând lanţurile de aprovizionare, resursele umane, veniturile, reputaţia şi gradul de conformitate. «Cartografierea» acestor efecte este extrem de importantă în contextul schimbărilor rapide din mediul guvernamental şi din cadrul politicilor publice. La fel de importante sunt monitorizarea modului în care pandemia va interacţiona cu aceste patru megatendinte - globalizarea, tehnologia, demografia şi mediul înconjurător - şi evaluarea rezultatelor acestora în întreaga organizaţie”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România şi Moldova şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Regiunea Asiei Centrale.

Globalizare: un nou curent regionalist prinde avânt

În doar câteva săptămâni, COVID-19 a determinat ţările din toată lumea să îşi închidă graniţele. În acelaşi timp, instituţiile guvernamentale multilaterale nu au reuşit să ofere un răspuns de combatere a efectelor pandemiei coordonat la nivel global. Cu toate că acestea nu reprezintă semne ale sfârşitului globalizării, este clar că pandemia, care ar putea intensifica sentimentele naţionaliste şi populiste, va genera noi tendinţe. Companiile vor fi nevoite să îşi ajusteze planurile în zone precum diversificarea lanţului de aprovizionare, în care numeroase multinaţionale adoptaseră deja o strategie de tipul „China plus o altă sursă”. Preocupările legate de biosecuritate vor amplifica regionalizarea şi localizarea.

Tehnologie: competiţia globală se intensifică

Tehnologia şi inovaţia s-au dovedit esenţiale pentru supravieţuirea şi succesul afacerilor, iar criza îi forţează pe întârziaţii în materie de digitalizare, telemuncă şi comerţ electronic să recupereze peste noapte. Atât soluţiile pe termen scurt, cât şi cele pe termen lung pentru situaţia provocată de COVID-19 vor depinde de tehnologie, cu atât mai mult cu cât escaladarea rapidă a activităţii sociale şi profesionale în online a creat un mediu mai vulnerabil la campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice. Implicaţiile economice şi de securitate naţională ale acestor schimbări şi provocări vor accelera şi intensifica natura geopolitică a competiţiei tehnologice.

Demografie: îmbătrânirea populaţiei este determinantă pentru reechilibrarea globală

Pandemia accentuează consecinţele sociale, economice şi politice ale îmbătrânirii populaţiei. Profilul demografic al unei ţări va modela poverile operaţionale şi în materie de costuri impuse de pandemie: societăţile mai îmbătrânite se vor confrunta cu consecinţe mai grave din punct de vedere economic şi al pierderilor de vieţi omeneşti provocate de această boală şi, posibil, cu o revenire mai lentă a economiei. Naţiunile cu o populaţie preponderent tânără, care se confruntă cu rate mari ale şomajului şi cu fenomene de dislocare economică din cauza pandemiei, prezintă riscuri mai mari de tulburări sociale.

Protecţia mediului: cursa contra-cronometru continuă

Chiar dacă a contribuit la reducerea drastică a emisiilor, COVID-19 a eliminat din prim plan tema politicilor privind schimbarea climatică. Nu se ştie când şi cum va reapărea acest subiect, dar va reapărea. Se ştie că incertitudinile şi dificultăţile economice diminuează importanţa preocupărilor legate de mediu, dar legiuitorii din Europa şi poate şi cei din Statele Unite s-ar putea folosi de această criză pentru a acorda o mai mare prioritate energiei şi investiţiilor „verzi”.

Pandemia accelerează transformări fundamentale în activitatea economico-socială, cum ar fi reducerea deplasărilor la şi de la locul de muncă şi numărul călătoriilor cu avionul. Aceste tendinţe s-ar putea păstra şi după atenuarea crizei, iar companiile şi oamenii vor învăţa să lucreze, să formeze şi să-şi susţină echipele, să-şi deservească clienţii şi să trăiască fără a se urca în avion. În acelaşi timp, numeroşi mari investitori instituţionali vor continua să se concentreze asupra sustenabilităţii business-ului, chiar şi în plină criză provocată de COVID-19.

Cum va afecta COVID-19 riscurile politice la nivel mondial? Pandemia evoluează în moduri şi ritmuri diferite în regiunile din jurul lumii, având drept rezultat implicaţii economice, politice şi sociale divergente. COVID-19 a accentuat încetinirea creşterii economice a Chinei, dar Beijingul are antecedente în a profita de crize pentru a face schimbări geostrategice cu beneficii pe termen lung şi ar putea să procedeze la fel.

În Uniunea Europeană, presiunile în direcţia fragmentării au fost evidenţiate de un răspuns la pandemie care, cel puţin până în acest moment, a fost greoi şi lipsit de coordonare. În Statele Unite, pandemia amână alegerile prezidenţiale şi convenţiile partidelor şi nu anunţă o posibilă schimbare politică majoră după luna noiembrie.

Într-un context mai larg, pieţele emergente sunt afectate semnificativ de scăderea abruptă a exporturilor de mărfuri, a remiterilor şi a încasărilor din turism. Pe fondul creşterii costurilor cu gestionarea pandemiei, astfel de şocuri de cont curent ar putea cataliza tulburări politice.

Ce înseamnă toate acestea pentru companii? În prezent, companiile se concentrează asupra continuităţii afacerilor, dar trebuie şi să monitorizeze situaţia şi să evalueze riscul expunerii angajaţilor lor la noul coronavirus şi efectele asupra întregului lor lanţ valoric. Deşi COVID-19 monopolizează acum titlurile de presă şi a pus în aşteptare toate celelalte teme economice şi politice geostrategice, subiectul se va stinge şi puterea sa va dispărea. Companiile ar trebui să înceapă să se gândească la următorul pas, adică reluarea sau revenirea la un nivel normal al activităţii. Să înceapă să facă planuri pentru ceea ce se va întâmpla dincolo de noua normalitate care va apărea când pandemia va fi de domeniul trecutului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO