Chimcomplex reduce activitatea şi ia în calcul disponibilizări dacă preţurile nu se calmează. Alro sau Azomureş, trase pe dreapta şi ele.
Trei secţii consumatoare de gaze de pe platforma Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic local, se vor opri pe termen nelimitat în contextul în care în urma invadării Ucrainei de către Rusia gazul a ajuns să fie un fel de bun de lux pentru marii consumatori industriali. Aceasta este doar una dintre măsurile anunţată ieri de companie. După anunţ, acţiunile Chimcomplex au înregistrat în jurul după-amiezii un picaj de circa 14% la Bursa de Valori Bucureşti.
„Venim după o perioadă în care grupul nostru a avut o creştere sănătoasă şi s-a consolidat în rândul celor mai performante companii din industria chimică regională. Acum ne aflăm în faţa unor provocări socio-economice fără precedent în contextul războiului din Ucraina. Suntem decişi să acţionăm pentru contracararea trendurilor negative ale pieţei şi păstrarea stabilităţii companiei, prin reducerea pierderilor economice pe care deja le resimţim,“ au declarat reprezentanţii Chimcomplex Borzeşti.