Companii

Firmele Pfizer, Roche şi GlaxoSmithKline, printre cele implicate în recompensarea unor medici

Firmele Pfizer, Roche şi GlaxoSmithKline, printre cele...

Autor: Catalin Lupasteanu

29.07.2015, 18:09 5867

Conform unor surse judiciare în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se află 11 companii: Roche România, structură a concernului multinaţional Roche - producător de medicamente, Actavis-producător/distribuitor de medicamente, dar şi Pfizer România- companie biofarmaceutică, Teva Pharmaceuticals România- companie farmaceutică, Novartis Pharma Services- producător de medicamente, Alvogen România- producător de medicamente, Sandoz Pharma Services- companie farmaceutică,GlaxoSmithKline România- producător de medicamente, Egis International- companie farmaceutică, Romastru Trading-distribuitor de medicamente şi Glenmark Pharmaceuticals- producător de medicamente.

Aceleaşi surse arată că din cercetările făcute până în prezent ”a rezultat că, în ceea ce priveşte activitatea derulată de Roche şi Actavis, aceasta a fost coordonată, în scopul prescrierii cu predilecţie a produselor acestor companii pentru maximizarea vânzărilor/profitului, de către Dan Zamonea, fost director general la Roche România, Lucuţă Teodor, fost director economic la Roche România SRL, Ivan Dan, director general la Actavis SRL".

Sursele citate arată că numărul mare de medicamente găsite la percheziţiile de marţi se explică prin faptul că ”suspecţii practic le comandau ca şi cum ar avea pacienţi care trebuie să beneficieze de schema de tratament cu medicamentul X, acesta era foarte scump, se deconta, deci se achita din buget acel medicament firmei, iar medicul lua comisionul de la firma de medicamente prin sponsorizare, excursii, congrese sau alte modalităţi”.

În realitatea, menţionează sursele citate, ”nu era necesar acel medicament căci nu exista pacient” aceasta fiind o altă modalitate prin care medicii fraudau sistemul, pe lângă cea cu prescrierea celor scumpe.

Procurorii DNA au făcut, marţi, 61 de percheziţii Bucureşti şi judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, la companii farmaceutice, distribuitori de medicamente, spitale şi clinici de oncologie, precum şi la locuinţele mai multor persoane, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, în legătură cu înţelegeri privind prescrierea unor medicamente, cu "recompensarea" doctorilor.

Anchetatorii au făcut percheziţii la clinici de oncologie din cadrul spitalelor judeţene Sibiu, Zalău, Târgu Mureş, la Casa Judeţeană de Asigurări de Săntate Sălaj, Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă", Spitalul din Cluj-Napoca, Cabinetul Oncologic de la mansarda Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, şi la firme şi distribuitori de medicamente pentru cancer.

Cantităţi foarte mari de medicamente scumpe, laptopuri, calculatoare şi documente privind sejururi au fost ridicate de anchetatori în urma percheziţiilor făcute marţi, la companii farmaceutice, spitale şi clinici de oncologie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre medicamentele pentru tratamentul cancerului ridicate la percheziţii erau şi fiole care costă 20.000 de lei bucata.

Conform anchetatorilor, firmele de medicamente vizate în cauză sunt suspectate au oferit unor medici din cadrul unor spitale din judeţele Mureş, Sălaj, Sibiu, Bistriţa-Năsăud şi Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane şi congrese internaţionale, acoperind şi cheltuieli personale ale acestora, excursii în mai multe ţări, bunuri, foloase şi alte servicii, condiţionându-le de prescrierea medicamentelor pe care le produc sau pe care le distribuie şi optând pentru medicamentele mai scumpe, în locul celor generice, echivalente, care au aceeaşi compoziţie chimică şi acelaşi efect terapeutic, dar sunt mai ieftine.

Potrivit surselor citate, în aceste activităţi ar fi fost implicaţi 16 medici, şefi ai clinicilor şi secţiilor de oncologie, medici specialişti oncologi, coordonatori şi responsabili ai Programului Naţional de Sănătate, subprogramul Oncologie, inclusiv un preşedinte al Comisiei de Oncologie şi un inspector de la DSP Mureş care controlează farmacii.

Medicii care prescriau preferenţial anumite medicamente ar fi fost recompensaţi de producătorii de medicamente cu excursii şi vacanţe în Franţa, Canada şi SUA, numai în 2014 o firmă plătind unui operator de turism peste 4,1 mil.lei, care reprezenta "mită mascată" pentru doctori, au spus sursele citate.

Din datele şi probele de la dosar ar rezulta că unele firme de medicamente alocau sume mari pentru aceste tipuri de "sponsorizări". Astfel, în 2014, o firmă de medicamente a achitat peste 4,1 milioane de lei unui operator de turism, "sponsorizare" care în realitate ar fi fost o "mită mascată", dată medicilor prin reprezentanţii zonali, în funcţie de vânzările realizate după prescrierea anumitor medicamente.

În acest caz, anchetatorii au identificat facturi fiscale emise de firme de turism aferente unor evenimente realizate în oraşele Ottawa - Canada (perioada 12-16 februarie 2013), San Diego - SUA (perioada 24-31 octombrie 2013), eveniment Hotel Kronwell Braşov (perioada 18-20 iulie 2014), eveniment Hotel Internaţional Iaşi (perioada 23-24 iulie 2014) şi eveniment Hotel Ramada Sibiu (perioada 1-3 august 2014), au precizat sursele citate.

În ce priveşte evenimentul organizat în Ottawa, în perioada 12-16 februarie 2013, anchetatorii arată că acesta a avut loc în realitate la Paris, în luna ianuarie 2013. La deplasarea în Paris au participat aproximativ 30 de medici, fiind decontate cheltuieli de cazare, masă, transferuri, bilete de avion şi bilete de spectacol.

"Sub aparenţa participării la un eveniment medical în oraşul Ottawa, firma de medicamente a solicitat prestatorului de servicii de turism să organizeze o deplasare, la Paris, în scop turistic, la care au participat mai mulţi medici", susţin sursele citate.

În cazul evenimentului care apare în acte ca fiind organizat la San Diego, în perioada 24-31 octombrie 2013, procurorii au stabilit că, în realitate, deplasările s-au realizat la San Diego (patru nopţi) şi Las Vegas (trei nopţi).

"Deşi în realitate deplasarea s-a efectuat în două locaţii succesive, reprezentatul firmei de medicamente a solicitat reprezentantului firmei de turism ca pe facturile ce vor fi emise să apară numai destinaţia San Diego, încercând să ascundă faptul că deplasarea în Las Vegas a avut în realitate un scop turistic", au mai arătat sursele citate.

Din datele obţinute de anchetatori mai rezultă că pentru desfăşurarea evenimentelor externe din Ottawa şi San Diego, firma de medicamente ar fi încheiat mai multe contracte de sponsorizare cu medicii participanţi la aceste întruniri.

Pentru "congresul" de la San Diego, care ar fi avut ca temă reumatologia, participanţii sponsorizaţi ar fi fost cazaţi iniţial în San Diego, pentru câteva zile, ulterior fiind transferaţi în Las Vegas, unde au fost cazaţi la hotelul Bellagio, tot timp de câteva zile. În timpul petrecut în Las Vegas a fost făcută o excursie la Grand Canyon, iar evenimente cu conţinut ştiinţific în Las Vegas nu ar fi existat, conform datelor anchetatorilor.

Mai mult, medicii vizaţi de aceste activităţi ar fi fost implicaţi şi în realizarea unor aşa-zise studii clinice, pentru care au fost remuneraţi. Studiile în cauză nu ar avea însă la bază date reale, aceasta fiind încă o modalitate prin care medicii erau recompensaţi financiar pentru sprijinul acordat producătorilor de medicamente.

Prin creşterea vânzărilor unor produse cu valoare ridicată - Avastin, Herceptin, Interferon, Zoladex, Tarceva, folosite în cadrul programelor Naţionale de Oncologie şi de Terapie Intensivă a Insuficienţei Hepatice - ar fi fost majorat artificial numărul de pacienţi incluşi în scheme terapeutice şi ar fi fost crescute stocurile de medicamente în cadrul farmaciilor cu circuit închis, nejustificată prin rulajul efectiv al acestora în cadrul Programului Naţional de Sănătate.

Această situaţie ar fi dus la direcţionarea fondurilor alocate în funcţie de interesele operatorilor farmaceutici agreaţi, prejudicierea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) şi apariţia unor sincope în asigurarea altor produse integrate în schemele terapeutice ale pacienţilor, fiind astfel afectate calitatea şi continuitatea actului medical.

Potrivit surselor citate, s-ar fi creat relaţii la nivelul directorilor medicali şi medicilor şefi din Case Judeţene de Asigurări de Sănătate, în unele situaţii chiar şi al funcţionarilor din Compartimentele Programelor Naţionale de Sănătate şi Farmacii (CPNSF) constituite în structura acestora, cu atribuţii de control pe linia derulării PNS, respectiv pe linia relaţiei cu farmaciile.

Anchetatorii susţin că, în unele situaţii, reprezentanţii medicali ai firmelor producătoare şi distribuitoare de medicamente s-au implicat inclusiv în procesul de întocmire şi promovare spre aprobare la nivelul Comisiei de specialitate a CNAS a dosarelor necesare includerii şi menţinerii unor pacienţi din cadrul Programelor Naţionale de Sănătate în anumite scheme terapeutice, bazate pe produsele promovate de aceştia.

În unele situaţii, în această reţea ar fi fost implicaţi şi reprezentanţi şi angajaţi ai unor farmacii, care asigurau eliberarea medicamentelor prescrise cu predilecţie de către medici şi care erau aprovizionaţi, pe baza înţelegerilor existente, de către producătorii şi distribuitorii agreaţi, susţin sursele citate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO