Flanco testează un nou tip de magazin şi transformă o unitate din Bucureşti în outlet de produse electro-IT

Secțiune susținută de Medlife Logo

26 apr 2018 Autor: Roxana Rosu

Flanco inaugurează vineri în Bucureşti un nou tip de magazin în reţeaua sa, transformând magazinul din zona Mihai Bravu într-un outlet de produse electro-IT, unde va oferi produse resigilate sau în lichidare de stoc, cu reduceri de preţ de până la 80%.

“Eficienţa şi flexibilitatea în operaţiuni sunt valori după care ne ghidăm încă de anul trecut şi pe care ni le-am păstrat drept obiective şi pentru acest an. În contextul unui consum în creştere, dar şi al unui retail tradiţional confruntat cu provocări specifice erei digitale, trebuie să ne adaptăm. Anul trecut, asta a însemnat să închidem magazine în marile centre comerciale şi să ne concentrăm pe deschideri de spaţii stradale şi boxuri în parcuri comerciale. De data asta, a însemnat să transformăm un magazin, cu o poziţie cheie şi un spaţiu amplu de depozitare, în singurul outlet de produse electro-IT, din Bucureşti.”, spune Dragoş Sîrbu, CEO Flanco Retail.

Oferta include produse resigilate sau în lichidare de stoc, cu reduceri de preţ care pot ajunge până la 80%. Vor fi comercializate produse electro-IT din toate categoriile, cu excepţia accesoriilor, cu accent pe electrocasnice mari şi televizoare.

“Este foarte important ca toţi clienţii care aud termenul <<outlet>> să ştie la ce să se aştepte. Vorbim despre o categorie de produse noi, care funcţionează în parametri normali, însă ale căror ambalaje au fost desigilate – fie pentru că au fost cumpărate şi ulterior returnate, fie pentru că au fost expuse temporar într-unul dintre magazinele noastre. Acestea pot avea, uneori, mici imperfecţiuni estetice, care nu le afectează funcţionalitatea, dar, de cele mai multe ori, sunt impecabile, fără niciun fel de urme. Tocmai de aici vine marele avantaj al unui astfel de magazin fizic – poţi să vezi şi să verifici produsul, înainte de a decide dacă vrei sau nu să îl cumperi”, explică Dragoş Sîrbu.

Retailerul de  produse IT&C, electronice şi electrocasnice Flanco are peste 1500 de angajaţi şi reţea de 122 magazine în 88 de oraşe

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

 
Read this article in english on www.ZFenglish.com
Cuvinte cheie:
magazin
, flanco
, testare
, transformare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide