Companii

Florin Popa, Vitalis: Vor exista, cel mai probabil, anumite întârzieri în cazul proiectelor care au termen de livrare în 2020 sau la începutul anului viitor. Vitalis coordonează proiecte în sectoarele office, hotelier şi mixt, atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe regionale

Florin Popa, managing partner al Vitalis Consulting: Am observat o reticenţă absolut normală generată de starea de incertitudine, venită din partea investitorilor şi a dezvoltatorilor, în cazul proiectelor care nu au fost încă demarate sau în cazul celor aflate în stare incipientă.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

07.08.2020, 19:10 194

Cele două luni de stare de urgenţă, împreună cu regulile şi restricţiile care s-au menţinut şi după ridicarea acesteia, au afectat şi sectorul construcţiilor, astfel că nu este exclus ca unele proiecte imobiliare aflate în lucru acum să fie livrate cu întârziere.

„Vor exista, cel mai probabil, anumite întârzieri în cazul proiectelor care au termen de livrare în 2020 sau la începutul anului viitor, dar acestea nu vor fi considerabile. Evaluări realiste vom putea face la finalul anului. Momentan, nu putem vorbi despre o scădere cuantificabilă a volumului activităţii noastre generate de cele două luni de stare de urgenţă“, spune Florin Popa, managing partner al Vitalis Consulting, companie care oferă consultanţă în construcţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO