Potrivit comunicatului oficial, Banca Comercială Română (BCR) a încheiat transferul de proprietate al clădirii istorice Palatul Oscar Maugsch din Piaţa Universităţii către Project Regina Elisabeta Bucharest SRL, o companie de investiţii imobiliare cu sediul în Luxemburg, specializată în active hoteliere şi clădiri de birouri de pe anumite pieţe europene. Regina Elisabeta Bucharest SRL este deţinută în proporţie de 99% de Volemco Holdings LTD din Cipru şi de Brellendra Limited tot Cipru, în proporţie de 1%.
Fondul de investiţii Vivion deţine proprietăţi în valoare de 3,13 miliarde de euro, potrivit evaluării de la 30 iunie 2019, în creştere cu 30% faţă de 31 decembrie 2018.
Amir Dayan, care este în boardul consultativ al Vivion, are potrivit descrierii de pe site-ul fondului, peste 15 ani de experienţă pe piaţa imobiliară din Germania şi are un istoric în crearea de portofolii cu creştere rapidă şi rezultate bune pentru acţionari.
Centrul Bucureştiului şi în special clădirile istorice au intrat în vizorul investitorilor în ultimii 3 ani. Investitori isralieni şi austrieci au investit masiv în ultimul an în achiziţia de clădiri vechi sau terenuri din proximitatea Pieţei Universităţii.