♦ Creşterea de capacitate de la Ford Otosan, alături de uşoara scădere de la uzina Dacia, care se pregăteşte să lanseze în producţie noul Bigster, a făcut ca cele două uzine, de la Craiova şi Mioveni, să se apropie la mai puţin de 60.000 de unităţi în 2024, pentru ca în a doua jumătate a anului diferenţa să fie de numai 11.000.
Lansarea în producţie a noilor Ford Puma facelift, Transit & Tourneo Courier dar şi a noului Duster a dus producţia de maşini de pe plan local la 560.102 de autovehicule, cel mai ridicat volum din istorie, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Mai mult creşterea s-a datorat uzinei Ford Otosan de la Craiova, a cărei producţie a urcat cu 31% la peste 250.000 de maşini, în condiţiile în care în 2024 a fost finalizată investiţia de 490 mil. euro în creşterea capacităţii de producţie la 272.000 de maşini anual.
Începând cu a doua jumătate a anului, cele două uzine au avut producţii similare, la o diferenţă de sub 5.000 de unităţi, pentru ca în decembrie Dacia să aibă un avans de numai 500 de maşini în faţa Ford.
Creşterea Ford Otosan a fost posibilă în contextul în care anul trecut s-au asamblat 166.400 de maşini Puma alături de aproape 85.000 de Transit & Tourneo Courier, potrivit Ford Otosan.