Companii

Fornetti a oprit temporar producţia din fabrica de lângă Timişoara: vânzările din magazinele stradale din România au scăzut cu 89% şi nu putem exporta

Fornetti a oprit temporar producţia din fabrica de lângă Timişoara: vânzările din magazinele stradale din România au scăzut cu 89% şi nu putem exporta

Gabriel Voin, director comercial, Fornetti România: Nu înţeleg necesitatea unei astfel de măsuri (de interzicere a exporturilor de produse de patiserie - n.red.), însă cred cu tărie că se va reveni asupra acestei decizii şi se va rectifica în timp util, încât să nu fie afectate companiile de profil.

Autor: Mădălina Panaete

17.04.2020, 13:00 337

Fornetti România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de patiserie, a oprit temporar producţia în fabrica de lângă Timişoara în contextul în care vânzările stradale s-au diminuat, iar exporturile de produse de patiserie în afara Uniunii Europene au fost interzise.

„Deocamdată nu producem, avem marfă pentru o perioadă, în depozite, urmând a vedea când repornim producţia, în funcţie de situaţie. Noi am produs la început la capacitate mare şi acum am oprit tem­po­rar“, a explicat Gabriel Voin, direc­tor comercial al For­netti România. În 2018 (ultimul an pentru care există date publice), For­net­ti România a ra­portat afaceri de 196 mil. lei (42 mil. euro), în creştere cu 10% faţă de anul precedent. Compa­nia a avut în medie 397 de angajaţi. O part­e din angajaţii com­paniei sunt în şo­maj tehnic, o par­te lucrează de acasă, dar se lucrează şi de la sediu în cazul per­so­nalului necesar la locul de muncă.

Produsele For­net­ti ajung în cele aproape 800 de ma­ga­zine cu acelaşi nume deschise în fran­ciză, în lanţurile internaţionale de ma­gazine, iar într-o mică proporţie şi în HoReCa. Restaurantele şi multe dintre hoteluri sunt închise în această perioa­dă, iar comerţul stradal a fost afectat de faptul că mulţi români lucrează în această perioadă de acasă. În plus, com­paniile din domeniul brutăriei şi patise­riei sunt afectate de interzicerea expor­tu­rilor în afara Uniunii Europene.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO