• Leu / EUR4.7223
  • Leu / GBP5.2846
  • Leu / USD4.1455
Companii

​Fosta conducere de la Fondul Proprietatea se reuneşte la Nuclearelectrica: Cine este noul director financiar al firmei care produce 20% din energia României

​Fosta conducere de la Fondul Proprietatea se reuneşte la Nuclearelectrica: Cine este noul director financiar al firmei care produce 20% din energia României

Autor: Roxana Petrescu

3 feb 2014 370

Mihai Darie, 37 de ani, este noul director financiar al Nuclearelectrica, unul dintre cei mai importanţi producători de energie din România, cu o cotă de piaţă de 20%. Mihai Darie a fost în perioada mai 2008-decembrie 2009 director economic şi membru al directoratului Fondului Proprietatea fiind coleg cu Daniela Lulache, fosta şefă a Fondului, actualul director general executiv al Nuclearelectrica.

Lulache a fost directorul general al Fondului Proprietatea în perioada martie 2006-decembrie 2009.
"Nuclearelectrica anunţă finalizarea procesului de recrutare şi selecţie a directorului financiar în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă 109/2011 privind guvernanta corporativa. Comitetul de Nominalizare al Nuclearelectrica a fost asistat în procesul de recrutare şi selecţie de un expert independent, Quest Advisors. La recomandarea Comitetului de Nominalizare, Consiliul de Administraţie a decis numirea în funcţia de director financiar a domnului Mihai Darie începând cu data de 1 februarie 2014", spun reprezentanţii Nuclearelectrica.

Mihai Darie este de profesie economist, fiind absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori şi deţine o diplomaă Executive Master of Bussiness Administration (EMBA).

"De asemenea, este membru ACCA-UK şi Chartered Financial Analyst (CFA)", mai spun reprezentanţii Nuclearelectrica.

Daniela Lulache a preluat funcţia de director general al Nuclearelectrica la jumătatea anului trecut, după ce din aprilie intrase deja în consiliul de administraţie al Nuclear­electrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă. Lulache a fost aleasă în baza OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, fiind propunerea consultanţilor de la Quest Advisors, Transearch şi avocaţilor de la Boştină şi Asociaţii.

 

 

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7223
Diferență: -0,0212
Ieri: 4.7233
Azi: 4.1455
Diferență: -0,8135
Ieri: 4.1795
Azi: 5.2846
Diferență: -0,1549
Ieri: 5.2928
Azi: 4.2507
Diferență: -0,0353
Ieri: 4.2522