Piaţa românească de francize s-a dezvoltat constant în ultimii ani, atât prin concepte create local, cât şi prin branduri internaţionale, ajungând de la 1,6 miliarde euro în 2014 la 3,6 miliarde euro în acest an şi un total de 450 de concepte. Comparativ cu ţările vestice, România este încă o piaţă mică, ceea ce face ca şi potenţialul de creştere să fie foarte mare, cu atât mai mult cu cât sunt domenii care au început să atragă atenţia antreprenorilor abia în ultimii ani, cum ar fi educaţia sau zona de beauty, sunt de părere participanţii la conferinţa Franchise Connection 2019, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Franchwise.
Conferinţa Franchise Connection 2019 a avut ca parteneri Banca Transilvania, Piatraonline, 5asec, MRoom, PowerSlim, Ted’s Coffee, Feydom, Rusu Ă Bortun, Pep&Pepper, C House Milano, Gregory’s, Logiscool, FinalitStone Care, Vodafone, Re/Max, Nedelya, Dodo Pizza, Dr. Leahu, Christian Tour şi Japanos.
„Piaţa francizelor este o piaţă colorată, diversificată. Ai de unde alege. Dacă e să ne gândim la viitor, noi suntem o ţară emergentă şi ne putem uita la ţările din vest să vedem trendurile şi să ne imaginăm cum va fi în viitor şi la noi. Franţa poate fi un exemplu pentru noi: acolo sunt peste 2.000 de concepte. Avem potenţial de creştere, clar“, a declarat Paul Voicu, managing partner Franchwise.
Piaţa locală s-a concentrat pentru mult timp pe concepte din zona HoReCa, cele mai multe reţele de francize fiind fie restaurante, fie cafenele. Ultimii ani au adus însă o diversificare a tipurilor de francize, tot mai mulţi antreprenori orientându-se spre educaţie, beauty sau comerţ.
În acelaşi timp se remarcă o creştere a afacerilor gândite de la început ca un concept care poate fi replicat pe alte pieţe.
„Afară oamenii parcă lucrează mai smart. Trebuie să «think big». Dacă tot faci un lucru, de ce nu ai putea să îl multiplici cât ţine piaţa? Dacă tot mă pregătesc pentru 10 francizaţi, de ce să nu mă pregătesc pentru 30? Pentru că este vorba de aceeaşi pregătire“, a spus Raluca Stanciu, managing partner Franchwise.
Dar, chiar şi dacă antreprenorul nu a gândit global încă de la lansarea businessului, el are la dispoziţie know-how şi consultanţi care îl pot ajuta să se extindă. Un exemplu în acest sens este reţeaua de restaurante SaladBox, afacere care a pornit local, apoi s-a extins la nivel naţional şi în final a ajuns şi în alte ţări.