Primele 11 luni ale anului trecut arată încasări nete din TVA de 53,44 mld lei şi o scădere cu 9,5% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2019. Motivele care au contribuit la acest declin, potrivit execuţiei bugetare, sunt: creşterea rambursărilor de TVA cu 10,8%, facilităţile privind extinderea termenelor de plată a obligaţiilor fiscale, dar şi evoluţiile nefavorabile din anumite sectoare pe fondul pandemiei (industrie, servicii pentru populaţie şi comerţul cu autovehicule).
În condiţiile în care Comisia Europeană estimează un deficit în creştere pentru anii următori, de exemplu de 37,4% în 2020, ar trebui să analizăm ce s-a întâmplat în 2020 din punct de vedere TVA, sursele de venit pentru stat, dar şi care sunt tendinţele pe care ar trebui să le ia în calcul companiile pentru 2021.
Eforturi şi mai susţinute în prevenirea fraudei TVA, simplificarea procedurilor de colectare şi îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere sunt cele trei fronturi de acţiune indicate de Comisia Europeană administraţiilor fiscale. De altfel, pachetul de măsuri al UE care vizează îmbunătăţirea nivelului de colectare a TVA, precum şi un nivel mai mare de echitate în privinţa colectării taxei acolo unde are loc consumul - în linie cu principiul impozitării cu taxa pe valoarea adăugată - se conturează treptat şi în România, printr-o implementare graduală, care a început chiar în ianuarie 2020 şi se continuă în 2021.
Transpunerea în legislaţia naţională a pachetului Quick Fixes în perioada ianuarie - februarie a anului trecut a fost un prim pas. Dintre principalele modificări aduse, menţionez reformarea condiţiilor în care comerţul intracomunitar cu bunuri poate să beneficieze de scutirea de TVA. Practic, cea mai importantă schimbare a vizat prevalenţa cerinţelor de formă (cum ar fi validitatea unui cod de TVA al clientului din alt stat membru, un minim de evidenţe documentare privind transportul bunurilor, corectitudinea raportării de TVA) asupra condiţiilor de fond (realitatea mişcării intracomunitare a bunurilor).
Aşadar, amintindu-ne focusul autorităţilor fiscale române asupra documentaţiei de transport pentru livrările intracomunitare de bunuri, din primii ani după aderarea României la UE, şi ponderea impunerilor cu TVA pe motivul unor deficienţe de formă a scrisorilor CMR, nu putem decât să sfătuim agenţii economici să (re)gândească şi să revizuiască implementarea unor proceduri şi fluxuri de documente suport, care să treacă cu succes Testul Prezumţiei - un pilon esenţial în scutirile de TVA pentru comerţul intracomunitar.
Menţinându-ne în sfera scutirilor de TVA, trebuie punctată şi interacţiunea cu formalităţile vamale în cazul mişcărilor de bunuri în şi din afara Uniunii Europene, identificarea tranzacţiilor care se califică pentru scutiri de TVA, atât în cazul unor tranzacţii în lanţ, cât şi în cazul unor operaţiuni de import-export, dar şi cazul particular al serviciilor logistice prestate în contextul unor exporturi de bunuri. În acest din urmă caz, legislaţia naţională a introdus clarificări din jurisprudenţa UE ce limitează semnificativ aplicabilitatea scutirilor de TVA.
Cu alte cuvinte, scutirile de TVA, deşi deseori benefice raportat la impactul asupra fluxurilor de numerar, vin la pachet cu complexităţi ce ţin de îndeplinirea condiţiilor legale, la care se adaugă dificultăţi operaţionale privind documentarea suficientă şi corectă a acestor tranzacţii. Ne aşteptăm ca scutirile de TVA pentru comerţul internaţional să rămână un subiect predilect pe agenda inspecţiilor fiscale, astfel că am îndemna mediul de afaceri să se pregătească în consecinţă.
O altă tendinţă demarată în 2020, dar de urmărit în 2021, ar fi planul de acţiune la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi al Uniunii Europene (UE) privind reformarea sistemului internaţional de impozitare, astfel încât acesta să surprindă evoluţiile aduse de globalizare asupra economiei (tehnologie, e-commerce, etc.).
În ceea ce priveşte impozitarea profiturilor, centrul dezbaterii este în ce măsură normele existente de impozitare dezvoltate pentru taxarea unor afaceri tradiţionale de tipul „brick-and-mortar” mai sunt adecvate pentru impozitarea noilor modele de afaceri (platformele de e-commerce, de pildă). În ceea ce priveşte TVA, unde principalul obiectiv este impozitarea la locul consumului efectiv, provocarea vine din asigurarea echitaţii şi neutralităţii, într-un context în care regulile existente nu mai corespund realităţii.
Cele mai afectate sunt administraţiile fiscale, care apelează deseori la o interpretare a cadrului legislativ ce excede scopului prevederilor existente, dar şi agenţii economici, care se regăsesc în faţa unor impuneri cu TVA la ani distanţă după setarea şi rularea unui model de business, ce iniţial fusese acceptat de autorităţile fiscale.
Şi, dacă ne raportăm la practica inspecţiilor fiscale din ultimul an, dar şi la evoluţiile legislaţiei şi jurisprudenţei de TVA, principalele tendinţe pentru 2021 ar vorbi despre sediul fix.
Astfel, vedem tot mai multe situaţii în care autorităţile fiscale locale impun TVA pe motivul că nerezidenţii care derulează activităţi în România dispun de resurse tehnice şi umane care le creează un sediu fix din perspectiva TVA, având astfel un nexus cu economia locală, care conduce la impozitarea cu TVA românesc.
Principalele sectoare lovite de impuneri cu TVA pe tematica sediului fix sunt: farmaceutic, automotive, produse industriale şi chiar energie, în speţe care variază de la colaborarea cu afiliaţi locali pentru servicii suport, scheme de procesare la comandă sau chiar comercializare în baza unor licenţe de activitate.
Ceea ce ne îndeamnă să credem că, în perspectivă, sediile fixe prezintă un potenţial foarte mare de litigii fiscale, mai ales dacă avem în vedere şi cele două decizii CJUE mult aşteptate pe acest subiect. Şi mă refer aici la speţele privind închirierea de bunuri imobile şi dependenţa unui distribuitor de compania sa afiliată care prestează servicii de marketing, publicitate şi reglementare, în vederea promovării produselor furnizorului şi a creşterii cererii pentru produsele acestuia.
De asemenea, observăm de câţiva ani deja o preocupare la nivelul UE (atât din partea administraţiilor fiscale, cât şi a Comitetului de TVA) privind impozitarea cu TVA a diverselor modele de afaceri dezvoltate odată cu economia colaborativă şi estimăm că aceasta zonă va genera o atenţie sporita şi în plan local.
O altă tendinţă importantă pentru 2021 va fi dată de transpunerea Directivei Europene privind pachetul e-commerce, ce are ca termen limită data de 1 iulie 2021. Amintesc doar două din modificările substanţiale aduse de acest pachet, ce ar trebuie să contribuie şi el la diminuarea decalajului de TVA în anii care urmează. Prima se referă la eliminarea plafonului de 10 euro până la care clienţii puteau importa bunuri/colete comandate online din afara UE, fără sa plătească TVA, în UE/România. Măsura prezenta un avantaj concurenţial faţă de furnizorii din UE şi era deseori exploatată pentru fraudarea TVA şi declararea unor valori sub acest prag pentru coletele de import. Pierderile estimate la nivelul UE din astfel de procedee au fost de sute de milioane de euro.
O a doua modificare vizează platformele privind comerţul electronic, care vor deveni responsabile pentru plata TVA atunci când facilitează vânzări de bunuri din partea unor furnizori non-UE (până la 150 euro). Acestea vor avea obligaţii suplimentare privind păstrarea de informaţii referitoare la furnizorii de bunuri şi natura bunurilor/serviciilor livrate, acţionând aşadar ca un ajutor pentru administraţia fiscală în colectarea TVA.
O nouă tendinţă de urmărit vine în contextul digitalizării şi se referă la nevoia de transformare a funcţiei de taxe. Treptat, raportarea fiscală în timp real sau la cerere prinde contur şi în administraţia fiscală din România, cu impact direct asupra mediului de afaceri. Amintesc acum demersurile de conectare a caselor de marcat electronice la infrastructura ANAF (având ca nou termen limită data de 31 Martie 2021), dezvoltarea de către ANAF a sistemului informatic SAF – T în cursul lui 2021, dar şi iniţiativele anunţate privind facturarea electronică obligatorie.
Deşi toate aceste măsuri vin în vederea îmbunătăţirii nivelului de colectare a TVA şi a reducerii fraudei, pentru mediul de afaceri, pe termen scurt, vor însemna timp şi resurse suplimentare - bugete, investiţii în tehnologie şi infrastructură, plus alt timp şi resurse umane dedicate conformării. Pe termen lung, însă, putem spera că efortul va însemna creşterea veniturilor bugetare, iar pentru operatorii de bună credinţă – mai multă echitate şi o concurenţă reală.
