• Leu / EUR4.7600
  • Leu / GBP5.5029
  • Leu / USD4.2821
Companii

Germanii de la E.ON au nevoie de 600 de oameni la Cluj

Germanii de la E.ON au nevoie de 600 de oameni la Cluj

Foto: Silviu Matei

Autor: Laurentiu Cotu

9 ian 2013 1107

Grupul german E.ON, care în România are afaceri de peste un miliard de euro în domeniul gazelor naturale şi al energiei electrice, a inaugurat ieri un Business Service Center la Cluj-Napoca, unde vor fi create 600 de noi locuri de muncă până la finalul anului 2015. Germanii au demarat deja campania de recrutare, astfel că în prezent în centrul de servicii E.ON din Cluj lucrează 75 de oameni, planurile companiei fiind de a ajunge aici la 200 de angajaţi până la finalul anului. Decizia germanilor de a deschide un Business Service Center la Cluj-Napoca face parte dintr-un plan de eficientizare care va asigura reduceri de costuri şi uniformizarea serviciilor pentru toate companiile din cadrul grupului german. Centrul, localizat în clădirea de birouri Amera Tower, unde până în 2011 îşi desfăşurau activitatea şi olandezii de la ING care au decis ulterior să-şi închidă service center-ul de la Cluj, va furniza în special servicii de contabilitate pentru companiile grupului E.ON. "Alegerea locaţiei pentru centrul de servicii E.ON nu a fost deloc uşoară, însă în luna martie a anului trecut am luat decizia că zona Cluj ar fi cea mai potrivită. Am ţinut cont de masa de oameni talentaţi din Cluj, de abilităţile lingvistice de aici, de costuri şi nu în ultimul rând de infrastructură. În decembrie aveam deja 50 de angajaţi şi căutăm în continuare oameni cu pregătire, nu doar financiară sau contabilă, buni vorbitori ai limbilor suedeză, germană, maghiară, spaniolă, italiană, franceză sau engleză", a declarat Frank Hajdinjak (foto), CEO al E.ON România.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7600
Diferență: 0,1052
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2821
Diferență: 0,2388
Ieri: 4.2726
Azi: 5.5029
Diferență: -0,4505
Ieri: 5.5266
Azi: 4.3275
Diferență: 0,6349
Ieri: 4.3205