Companii

Germanii de la wpd au avizul pentru un proiect eolian de aproape 100 de milioane de euro la Brăila. Compania este prima care şi-a exprimat concret interesul de a dezvolta proiectele eoliene offshore în Marea Neagră

Germanii de la wpd au avizul pentru un proiect eolian de...

Autor: Roxana Petrescu

25.07.2022, 09:00 747

Grupul german wpd, axat pe dezvoltarea, construcţia, finanţarea şi operarea de pro­iecte eoliene, a obţinut în martie, anul acesta, avizul tehnic de racordare la reţea pentru un proiect eolian de circa 117 MW la Brăila, potrivit datelor publice ale Transelectrica. Potrivit aceleiaşi surse, investiţia ar trebui finalizată până în 2026, prin intermediul firmei de proiect wpd România Wind Farm 10 SRL. Ţinând cont de costurile de azi pentru proiectele eoliene, rezultă că in­vestiţia totală, în cazul în care aceasta va fi realizată, s-ar putea ridica la circa 100 de milioane de euro.

Compania wpd este activă pe plan local din 2009 şi anul trecut a obţinut un contract tehnic de racordare la reţea pentru un proiect de 45 MW în Vaslui. Pe de altă parte, tot potrivit informaţiilor oficiale, wpd are în dezvoltare pe plan local un portofoliu de proiecte eoliene onshore de 1.300 MW.

Mai mult, la finalul lunii iulie, anul trecut, wpd offshore a devenit prima companie din România care a aplicat în mod oficial pentru dezvoltarea de proiecte eoliene offshore în Marea Neagră. Black Sea 1 (500 MW) şi Black Sea 2 (circa 1.400 MW) sunt cele două parcuri, iar pentru acestea deja s-au constituit companiile de proiect, se arată pe site-ul gru­pului german wpd, în cadrul unui comunicat de presă. Capacitatea celor două proiecte este semnificativă, dacă se ia în calcul faptul că la acest moment România are în total o ca­pacitate instalată de 3.000 de MW în proiecte eoliene, toate pe uscat. Cel mai mare proiect a fost finalizat în anul 2012 şi este o investiţie de 600 MW realizată de cehii de la CEZ. Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, pentru a monta 1 MW de capacitate pe uscat sunt necesare fonduri de 0,8 milioane de euro, dar cel mai probabil pentru proiectele offshore costurile sunt şi mai mari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO