Şantierul naval Damen Galaţi unul dintre cei mai mari jucători din acest sector, va investi anul acesta 55 de miliaone de euro în readaptarea liniilor tehnologice şi în construcţia unei hale pentru producţia a două fregate de 150 de metri lungime fiecare.
„Producţia militară presupune standarde foarte ridicate de calitate, măsuri de securitate foarte riguroase, transfer de know-how, transfer de tehnologie, readaptarea liniilor tehnologice, construcţii de infrastructură. Suntem într-un proces amplu de implementare a tuturor acestor măsuri în şantierul de la Galaţi“, a spus Gheorghe Savu, director la Damen Naval România, în cadrul conferinţei ZF Reindustrializarea României.
El estimează că în următorii zece ani Galaţiul se va concentra pe producţie navală militară.
„Doar anul acesta investim 55 de milioane de euro în Galaţi, în readaptarea liniilor tehnologice şi în construcţia unei hale care va fi capabilă să găzduiască producţia a două fregate de 150 de metri lungime fiecare pentru Belgia şi Olanda“.