Companii

Gigantul farma Teva: Romania este o prioritate in cadrul grupului

Gigantul farma Teva: Romania este o prioritate in cadrul grupului

Dana Stanciulescu, country manager al Teva Pharmaceuticals: Orice tara care intra in UE ofera alte oportunitati. Teva a venit mai tarziu in Romania, iar dupa doi ani si jumatate nu ne putem compara cu alte tari in care am deschis reprezentante sau filiale in urma cu 10-15 ani.

08.09.2008, 14:23 839

"Pentru Teva, Romania a devenit o prioritate atat prin prisma dimensiunii si evolutiei pietei farmaceutice romanesti, cat si datorita oportunitatilor oferite de intrarea in Uniunea Europeana. Anul acesta am traversat o perioada de reorganizare interna, atat la nivel local, cat si international, Teva Romania fiind alocata Teva Europe si nu catre Teva International cum era pana acum", a spus Dana Stanciulescu, country manager al Teva Pharmaceuticals.
In 2006, Teva si-a deschis un birou de reprezentare pe piata locala, care incepand de la 1 septembrie a devenit SRL, miscare importanta pentru producatorii de medicamente deoarece prin aceasta se preia riscul valutar, iar relatiile comerciale cu distribuitorii se deruleaza prin intermediul entitatii locale si nu direct cu compania-mama.
"Orice tara care intra in UE ofera alte oportunitati. Teva a venit mai tarziu in Romania, iar dupa doi ani si jumatate nu ne putem compara cu alte tari in care am deschis reprezentante sau filiale in urma cu 10-15 ani".
La nivel international Teva are o pozitie puternica in special in arii precum oncologie, cardiologie, diabet si sistem nervos central.
"In Romania noi nu am putut veni cu tot protofoliul datorita faptului ca pana la intrarea in UE existau procedurile nationale. Dupa 1 ianuarie 2007, Romania a intrat in aproape toate procedurile europene, iar pe masura ce acestea se definitiveaza si portofoliul se va dezvolta", spune Dana Stanciulescu.
In primele sase luni ale acestui an Teva a inregistrat vanzari de 8 mil. euro, din totalul de circa 16 mil. euro bugetat pentru acest an. Cresterea de 60% din acest an provine atat din dezvoltarea produselor existente, cat si din produse noi.
"Din punctul de vedere al dezvoltarii portofoliului, in primul trimestru am adus trei molecule noi si urmeaza ca in al doilea trimestru sa mai aducem inca sase molecule noi cu 13 forme de prezentare. Pana la sfarsitul anului Teva va avea 28 de molecule cu 65 de forme de prezentare", spune reprezentanta Teva.
Obiectivul Teva pentru urmatorii cinci ani il reprezinta un loc intre primele trei - cinci companii de generice, o piata pe care printre cei mai importanti jucatori se numara Terapia Ranbaxy, Zentiva, Actavis, Sandoz sau Antibiotice. In prezent cota de piata a Teva la nivelul intregii piete farmaceutice este de 1%, ceea ce nu-i asigura producatorului israelian o pozitie in top 20. Pentru urmatoarea perioada Teva are in vedere si extinderea echipei de vanzari, care acum numara 40 de oameni dintr-un total de 61 de angajati ai filialei locale.
Pentru una dintre principalele clase de produse, cele oncologice, Teva estimeaza vanzari in Romania de 8-10 mil. dolari.
"Din punctul de vedere al portofoliului din oncologie, am intrat intr-un moment de schimbari majore, repectiv descentralizarea sistemului. Am inceput cu segmentul de spitale urmand ca din acest an, de cand am intrat pe lista de retail, sa ne dezvoltam si in acest segment. Ceea ce ne-am propus pe spitale a fost atins respectiv am reusit sa vindem de 2,5 mil. dolari cu portofoliul existent", spune Dana Stanciulescu.
Tendinta pietei de oncologie, a continuat reprezentanta Teva, este de trecere din spital in retail, astfel incat focusul companiei va fi deopotriva pe promovarea produselor Teva in spitale si retail. Pentru acest lucru Teva a infiintat o divizie de spitale care are si oncologia in promovare.
O alta arie in care Teva va lansa produse este cea cardiovasculara.
"Piata cardiovasculara este o piata foarte competitiva. Din aprilie de cand s-a trecut pe prescriptia pe brand am asistat la doua fenomene. Pe de o parte a crescut vanzarea pe produse originale, iar pe de alta parte au inceput sa creasca si produsele generice care aveau un brand cunoscut de ani de zile. Avem doua categorii de competitori, iar noi ca ultimii veniti avem o sarcina mult mai grea", este de parere Dana Stanciulescu.
Sediul Teva este in Israel, iar in cel de-al doilea trimestru al anului grupul a inregistrat la nivel mondial vanzari de 2,82 mld. dolari, cu 18% mai mult comparativ cu perioada similara a anului trecut.
La nivel mondial, Teva are peste 28.000 de angajati si facilitati de productie in Israel, America de Nord, Europa si America Latina.
Alti jucatori de top din industria mondiala a medicamentelor generice sunt Sandoz, Barr, Merck, Ratiopharm, Actavis si Ranbaxy. Dintre acestia, la nivel local au facilitati de productie Sandoz (care detine doua unitati de productie la Targu-Mures), Actavis (fostul Sindan Bucuresti) si Ranbaxy (Terapia Cluj).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO