Companii

Grecii care au vândut 90 MW solari către Enel Green Power: Valoarea contractuală a tranzacţiei este de 67,7 milioane de euro

Grecii care au vândut 90 MW solari către Enel Green Power: Valoarea contractuală a tranzacţiei este de 67,7 milioane de euro

Enel Green Power, divizia de energie verde a grupului Enel, a semnat în septembrie cu grecii de la Mytilineos preluarea a două proiecte de centrale fotovoltaice, cu o capacitate totală de aproximativ 90 MW. La finalul lunii trecute, grecii au precizat că valoarea contractuală a tran­zacţiei este de 67,7 milioane de euro, aceasta fiind valoarea portofoliului de proiecte preluat de Enel Green Power.

Primul proiect va avea o putere instalată de 63 MW şi va fi implementat în Călugăreni, judeţul Giurgiu, iar cel de-al doilea va avea o putere instalată de 26 MW şi va fi construit în Moşteni, judeţul Teleorman, potrivit unui anunţ făcut de Enel. Lucrările de construcţii sunt programate să înceapă la finalul acestui an, respectiv prima parte a anului viitor, iar operarea comercială este estimată să înceapă la finalul anului 2022 şi respectiv la începutul anului 2023. Compania Mytilineos a fost înfiinţată în 1990 în Grecia şi activează în sectoarele metalurgie, energie electrică şi gaze, regenerabile şi soluţii de stocare, şi soluţii tehnice sustenabile. Compania este listată la bursa din Atena, are o cifră de afaceri consolidată de 1,9 miliarde de euro şi angajează direct sau indirect mai mult de 3.850 de persoane în Grecia şi în străinătate.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO