Companii

Greva piloţilor Lufthansa anulează 18 zboruri de pe Otopeni spre Frankfurt şi Munchen pe 2-4 aprilie

Greva piloţilor Lufthansa anulează 18 zboruri de pe...

Autor: Mirabela Tiron

01.04.2014, 17:21 288

Greva piloţilor companiei aeriene germane Lufthansa anulează pe 2-4 aprilie zborurile de pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni) spre Frankfurt şi Munchen.

Compania trebuia să opereaze în această perioadă 18 curse dus şi 18 curse întors spre aceste destinaţii, potrivit oficialilor aeroportului Henri Coandă (Otopeni).  

Mâine sunt anulate următoarele curse: Bucureşti-Frankfurt (de la 6.20), Bucureşti-Frankfurt (14.10), Bucureşti-Frankfurt (18.10), Frankfurt-Bucureşti (zborul de la 10.10), Frankfurt-Bucureşti (13.45),  Frankfurt-Bucureşti (20.25), Munchen –Bucureşti (zborul de la 9.05) , Bucureşti-Munchen (12.40), Munchen-Bucureşti (15.40),  Bucureşti-Munchen (19.30), Munchen-Bucureşti (21.55).

Compania aeriană Lufthansa a anunţat anularea a 3.800 de zboruri în total la nivel internaţional începând de miercuri şi până vineri, din cauza unei greve a piloţilor în aceste trei zile, pe fondul unor negocieri salariale

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește și
AFACERI DE LA ZERO