• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Companii

Grup Feroviar Roman a iesit din cursa pentru MAV Cargo

Grup Feroviar Roman a iesit din cursa pentru MAV Cargo
22.10.2007, 19:45 25

Operatorul feroviar privat Grup Feroviar Roman, care participa prin grupul Grampet la licitatia privind privatizarea companiei ungare MAV Cargo, nu figureaza pe lista celor patru consortii care au depus oferta angajanta la sfarsitul saptamanii trecute, desi in prima faza a licitatiei Grampet a depus a treia oferta ca valoare, respectiv peste 220 mil. euro.
Potrivit unor surse din piata, Grampet urma sa participe impreuna cu CFR Marfa la cea de-a doua faza a privatizarii, insa compania de stat s-a razgandit in ultimul moment.
"Intr-adevar, au fost discutii avansate pentru participarea impreuna cu Grampet la privatizarea MAV Cargo, dar ne-am razgandit cu o zi inainte din mai multe motive. In primul rand, preturile care se vehiculeaza sunt exagerate. S-a ajuns chiar si pana la 300 de milioane de euro, iar noi credem ca valoarea MAV este sub 200 de milioane de euro. Totodata, vrem sa facem un imprumut bancar pentru investitii si pentru rambursarea emisiunii de eurobonduri", a declarat Liviu Bobar, director general al CFR Marfa.
O eventuala asociere intre grupul Grampet si compania de stat CFR Marfa prevedea o participatie majoritara de 75% din partea operatorului privat, respectiv 25%, contributia CFR Marfa, potrivit acelorasi surse.
CFR Marfa a participat singura si la prima faza a licitatiei, insa a iesit din competitie, situandu-se pe locul 11 intre cele 12 companii interesate de operatorul ungar. Autoritatile ungare au selectat sapte oferte, din totalul de 12, la jumatatea lunii august, iar companiile calificate in a doua etapa au depus ofertele angajante pana la 19 octombrie.
Astfel, dintre cele sapte companii care s-au calificat in faza a doua a procesului de privatizare a MAV Cargo, doar patru au depus ofertele de preluare, potrit cotidianului ungar Portofolio. Printre companiile care au depus oferte angajante se numara consortiul slovac format din Spedtrans si Slavia Capital si Rail Cargo Austria, precum si alte doua companii olandeze.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107