♦ Grupul Ropharma este unul dintre cei mai mari cinci jucători din domeniul farmaceutic. Include producţie, distribuţie de medicamente, farmacii şi un spital.
Scăderea consumului îndeamnă la prudenţă companiile, dar dezvoltarea rămâne în continuare în vizorul reprezentanţilor grupului farmaceutic şi de sănătate Ropharma. Bugetul de investiţii în 2026 este de circa 10 mil. euro, o parte importantă fiind direcţionată spre spitalul Sf. Constantin din Braşov.
„Principala provocare pentru noi în acest an este legată de scăderea consumului. Deşi toate liniile noastre de business activează în domeniul sănătăţii, observăm şi aici un comportament mai prudent din partea pacienţilor. Aceştia se orientează tot mai mult către produse sau servicii mai accesibile din punct de vedere financiar şi, în anumite cazuri, amână investigaţii, tratamente sau achiziţii care ţin direct de sănătatea lor“, a transmis Mihai Gabriel Miron, director general adjunct al Ropharma, pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie.
El a adăugat că şi în zona farmaceutică se resimt majorările de taxe din anul trecut, când TVA a crescut la suplimentele alimentare de la 9% la 21%. Peste toate aceste obstacole, se suprapune lipsa de predictibilitate din domeniul fiscal şi legislativ.