♦ Grupul Farmexim-Help Net este al treilea jucător din piaţa farmaceutică locală după afaceri şi răspândire naţională ♦ Sunt peste 420 de farmacii sub sigla Help Net ♦ Din 2018, germanii de la Phoenix Group sunt acţionarii grupului Farmexim-Help Net ♦ În 2021, în grup a mai apărut o companie nou înfiinţată, El Pharma, care se ocupă de promovare, reprezentare, servicii de logistică pentru alte companii din domeniul farmaceutic.
Grupul Farmexim-Help Net-El Pharma, al treilea jucător din piaţa farmaceutică locală, se concentrează pe automatizare, în special în zona de distribuţie de medicamente, într-un context în care scăderea puterii de cumpărare îşi pune amprenta şi asupra domeniului farma şi de sănătate.
„Piaţa farmaceutică din România se caracterizează, în această perioadă, printr-un nivel relativ bun de stabilitate, susţinut de o cerere constantă şi de factori structurali, precum îmbătrânirea populaţiei şi nevoia în creştere de prevenţie şi tratament. În zona de retail există însă o temperare a ritmului de creştere faţă de anii anteriori, pe fondul scăderii generale a consumului. Chiar dacă segmentul farmaceutic rămâne unul rezilient, se resimte impactul creşterii costurilor de trai, inclusiv al preţurilor la utilităţi şi combustibil, ceea ce face ca deciziile de consum să fie mai prudente şi mai sensibile la preţ“, a transmis Nikolay Kolev, managing director, Farmexim - Help Net, pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie.