Hella, parte a grupului german Forvia, unul dintre cei mai mari furnizori de componente din automotive, ar închide centrul de dezvoltare software din Iaşi, potrivit unor surse ZF, la mai puţin de doi ani după ce a tras obloanele şi unitatea similară din Oradea. Decizia a fost comunicată intern în cadrul unei şedinţe generale organizate la Palas Campus Iaşi, iar potrivit informaţiilor obţinute de ZF, 79 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă începând cu luna august.
Această mişcare vine în contextul unor presiuni majore asupra industriei auto europene: cererea slabă pentru maşini electrice şi, mai nou, ameninţarea tarifelor vamale impuse de administraţia Trump de la Washington pentru maşinile electrice produse în UE.