Companii

Grupul Policolor a avut vânzări de 41,2 mil. euro în S1/2021, plus 32,2% faţă de 2020. Grupul numără 894 de angajaţi şi vrea să ajungă la 944 până la finalul acestui an

Grupul Policolor a avut vânzări de 41,2 mil. euro în S1/2021, plus 32,2% faţă de 2020. Grupul numără 894 de angajaţi şi vrea să ajungă la 944 până la finalul acestui an

În 2019, acţionarii Policolor au finalizat construcţia fabricii de lacuri şi vopsele pe care au ridicat-o în zona Militari din Bucureşti. Investiţia în fabrică a ajuns la 7 mil. euro.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

01.09.2021, 17:45 126

Grupul Policolor, activ în producţia de vopsele, a obţinut în primele şase luni din 2021 afaceri de 41,2 milioane de euro, cu 13,3% peste nivelul bugetat şi cu 32,2% peste cel realizat în aceeaşi perioadă a anului 2020, potrivit raportului financiar al companiei.

„Vânzările de vopsele de 24,3 milioane de euro au fost cu 4,3% peste cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cu 6,7% sub buget, în principal din cauza cererii slabe în lunile mai şi iunie, atât în România, cât şi în Bulgaria, precum şi a instabilităţii politice din Bulgaria, care a oprit temporar proiectele de construcţii cu finanţare de la stat“, se arată în raport.

Grupul Policolor a încheiat anul 2020 cu afaceri de 64,1 milioane de euro, cu 5% mai mult comparativ cu anul precedent, iar pentru 2021 a bugetat un business de 70,5 mil. euro. Rezultatele sunt aferente atât activităţii din România, cât şi celei din Bulgaria. Grupul numără 894 de angajaţi şi vrea să ajungă la 944 până la finalul acestui an.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO