Companii

Grupul polonez AmRest a ajuns la 55 de localuri în România după deschiderea unui restaurant Burger King la kilometrul zero al Bucureştiului

Grupul polonez AmRest a ajuns la 55 de localuri în România după deschiderea unui restaurant Burger King la kilometrul zero al Bucureştiului

Autor: Cristina Roşca

28.04.2020, 13:00 130

♦ Piaţa locală este astfel cea de-a patra cea mai importantă ţară din regiune pentru companie după Polonia, Cehia şi Ungaria ♦ În România sunt deschise trei restaurante Burger King şi 52 de cafenele Starbucks ♦ Momentan cafenelele Starbucks şi restaurantele Burger King sunt închise în România pentru clienţi, ele funcţionând pe servicii de livrare.

Grupul polonez din domeniul restau­ran­telor şi cafenelelor AmRest a ajuns la un total de 55 de localuri în România după ce a des­chis un nou restaurant Burger King în România, cel de-al treilea de pe plan local. Lan­ţul de fast-food s-a poziţionat la kilometrul 0 al Bucureştiului, în Piaţa Uni­versităţii, restaurantul înlocuind un cazino.

Din datele ZF, aceasta este prima deschidere a polonezilor în România în 2020, după ce anul trecut au inaugurat opt unităţi. În 2019 avansul a fost susţinut pe de-o parte de intrarea lanţului american de restaurante de tip fast-food Burger King în România. Amrest a adus local franciza Burger King în toamna lui 2019 şi a deschis până la finalul anului două unităţi - în Mega Mall şi AFI Cotroceni. Pe de altă parte, tot anul trecut polonezii au deschis şi şase cafenele Starbucks, brand pe care ei îl dezvoltă în România tot în sistem de franciză şi sub care au ajuns la 52 de localuri.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO