Companii

Grupul ungar Alexandra asteapta incasari de 120.000 de euro/luna de la prima librarie

02.10.2008, 14:52 30

Grupul Alexandra, una dintre cele mai mari retele de carte din Ungaria, a deschis o librarie intr-un centru comercial din Buzau, la sfarsitul lunii septembrie, care va aduce grupului vanzari de circa 1,5 mil. euro pe an. Investitia in deschiderea primei unitati de pe piata romaneasca s-a ridicat la 280.000 de euro, iar suprafata totala pe care o ocupa libraria este de 650 de metri patrati. "Aceasta este prima librarie pe care o deschide Alexandra in Romania, urmand ca in noiembrie sa mai deschida o alta unitate la Suceava, iar in urmatorii ani in alte orase din tara", a declarat Iren Arsene, manager al filialei din Romania si director general al editurii Curtea Veche. Rulajul lunar estimat de managerul filialei pentru prima librarie a grupului Alexandra pe piata romaneasca este de circa 120.000 de euro pe luna din vanzarea de carti si DVD-uri si CD-uri. "Dupa calculul nostru asteptam venituri de 4.000 de euro (15.000 ron) pe zi, aduse in principal din vanzarea de carti", a spus ea. In libraria din Buzau sunt distribuite aproximativ 5.000 de titluri de carti in 40.000 de exemplare. Alexandra a semnat cu peste 50 de edituri si furnizori de muzica contracte pentru distribuirea produselor. Retailerul ungar planuieste sa deschida in urmatorii trei ani 50 de librarii in mallurile din tara. Pe piata romaneasca a mai intrat anul trecut grupul ungar Libri, cu afaceri de 34 de milioane de euro, printr-un magazin la Cluj, in cadrul complexului comercial Polus Center. Astfel, grupul Alexandra, cu afaceri de 70 de milioane de euro anul trecut, va concura pe piata romaneasca cu Libri, Diverta, Carturesti, sau librariile Humanitas. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO