Companii

H&M plusează cu trei magazine luna aceasta

H&M plusează cu trei magazine luna aceasta

Autor: Cristina Roşca

04.11.2011, 00:04 1261

Retailerul suedez H&M, care a intrat pe piaţa locală la finalul lunii martie, va deschide în luna noiembrie trei magazine, urmând să ajungă astfel la 11 unităţi în România. Până la finalul lunii suedezii urmează să mai inaugureze unităţile din Sun Plaza (19 noiembrie), Lotus Center Oradea (24 noiembrie) şi Maritimo Shopping Center Constanţa (25 noiembrie).

Suedezii deţin în prezent pe piaţa locală opt magazine, cinci în Bucureşti şi trei în alte oraşe din ţară. La finalul lunii martie retailerul a deschis prima unitate de pe piaţa locală în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, după mai mulţi ani de tatonări pe piaţă. Al doilea magazin deschis a fost în Unirea Shopping Center, urmat de Băneasa Shopping City, Plaza România, Bucureşti Mall. Ulterior retailerul a ieşit şi în afara Capitalei, în Braşov, Cluj şi Timişoara.

Suedezii au avut în pe­rioada martie-august vânzări de circa 21 de milioane de euro pe piaţa locală cu o reţea de şase magazine, potrivit unui ra­port financiar al companiei, respectiv încasări zilnice de circa 23.000 de euro pentru fiecare magazin, potrivit calcu­le­lor ZF. H&M a deschis pri­mele şase magazine din Ro­mânia în perioada 27 martie - 20 aprilie, următoarele ma­ga­zine fiind deschise doar la jumătatea lunii septembrie.

În aceste condiţii, cele şase magazine operaţionale în perioada analizată au avut circa 150 de zile de funcţionare fiecare, astfel că valoarea medie a vânzărilor a depăşit 23.000 de euro.

Suedezii au accelerat rapid procesul de expansiune şi au mai deschis două unităţi în proiectele Iulius Mall din Timişoara şi Cluj, iar în noiembrie vor adăuga trei noi magazine. Potrivit calculelor ZF, vânzările H&M ar putea depăşi anul acesta (9 luni de funcţionare) 40 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO