• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Companii

Holde, o companie din Teleorman care lucrează 2.800 ha, are în plan investiţii de 50 mil. euro pentru a ajunge la 20.000 ha în cinci ani

Holde, o companie din Teleorman care lucrează 2.800 ha, are în plan investiţii de 50 mil. euro pentru a ajunge la 20.000 ha în cinci ani

Eugen Voicu, membru al consiliului de administraţie Holde Agri Invest şi acţionar fondator Certinvest, care este şi unul dintre investitorii Holde

Holde Agri Invest, o companie din agricultură care operează două direcţii de business – exploatarea terenurilor aflate în proprietate prin cultivarea cerealelor şi achiziţionarea şi vânzarea de terenuri – îşi propune să îşi mărească de şapte ori suprafaţa, de la 2.800 de hectare la 20.000 de hectare, în următorii cinci ani.

Potrivit reprezentanţilor, ea va fi listată la Bursa de Valori de la Bucureşti până la sfârştiul anului 2019, printr-un plasament privat, iar jumătate din investiţie, 25 mil. euro, ar urma să vină de la investitori.

„În cinci ani vrem să ajungem să exploatăm 20.000 de hectare, ceea ce presupune investiţii de 50 de milioane de euro. Jumătate ne-am propus să fie bani din acţiuni, iar jumătate din credite. Pentru utilaje ne gândim şi la varianta achiziţiei prin leasing. Ne dorim să creştem calitatea terenurilor, ne gândim să amenajăm şi siteme de irigaţii, care să aducă valoare suplimentară terenurilor, pentru a avea o producţie optimă“, spune Eugen Voicu, membru al consiliului de administraţie Holde Agri Invest şi acţionar fondator Certinvest, care este şi unul dintre investitorii Holde.

Suprafaţa este cultivată în proporţie de 80% în regim ecologic. 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107