Compania cu capital românesc Holz Expert Industry din Gălăneşti, judeţul Suceava, condusă de Radu Nicoară, a încheiat anul 2019 cu afaceri de 40 de milioane de lei, înregistrând o creştere de doar 5% faţă de anul 2018. „În 2018 compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 38,6 milioane de lei, iar pentru anul trecut estimăm afaceri de aproximativ 40 mil. lei. Comparativ cu anul 2018, anul trecut am realizat o creştere organică a rentabilităţii afacerii“, a spus într-un interviu acordat ZF Radu Nicoară, administratorul Holz Expert Industry.
El spune că una dintre problemele majore cu care se confruntă industria lemnului din România este reprezentată de preţurile mari de achiziţie a lemnului, care îi face pe producătorii de mobilier din România să achiziţioneze cherestea sau semifabricate din lemn de pe pieţe externe precum Ucraina, Belarus, Rusia Polonia, unde există o constantă în ceea ce priveşte livrarea şi preţul materiei prime.